Într-un trailer al documentarului „R. Kelly’s Karma: A Daughter’s Journey”, Joanne, fiica fostului cântăreț condamnat pentru pornografie infantilă și exploatare sexuală, împărtășește cum condamnările tatălui ei „i-au schimbat întreaga viață”. Aceasta și-a deschis sufletul și a vorbit despre relația deteriorată cu rapperul aflat în închisoare.
„Nimeni nu vrea să fie copilul unui tată care rănește femei și copii. El știe exact de ce nu putem avea relația pe care ne-am fi dorit-o”, a spus Joanne, în vârstă de 26 de ani, în trailer.
„El era totul pentru mine”, a mai spus tânăra, plângând. „O perioadă lungă nici nu am vrut să cred că s-a întâmplat".
„Simt că o milisecundă mi-a schimbat complet viața", a adăugat Joanne, referindu-se la condamnarea lui Kelly. Însărcinată, aceasta a spus că nu-și va duce viitorul copil să-și vadă bunicul la închisoare. „Dacă fiul meu va avea întrebări, voi fi cât se poate de sinceră. Nu îl voi duce la închisoare să își întâlnească bunicul”.
Fosta soție a lui Kelly și mama lui Joanne și a fraților ei, Drea Kelly, apare și ea în trailer, plină de lacrimi.
„Doar pentru că nu ești un soț bun, nu înseamnă că nu poți să fii un tată bun. Iar faptul că nici măcar nu a încercat... Ce mi-a făcut mie, mi-a făcut mie, dar nu trebuia să o facă și copiilor mei”, a spus Drea, în vârstă de 50 de ani, referindu-se la Kelly.
Frații lui Joanne, Jaah Kelly și Robert Kelly Jr., au vorbit, de asemenea, în documentar în „interviuri brute și emoționante”, în timp ce „filmul descoperă realitatea întunecată a vieții în umbra uneia dintre cele mai notorii figuri din muzică”, se arată în rezumatul celor de la People.
În februarie 2023, cântărețul și compozitorul R&B a fost condamnat pentru fapte sexuale. A primit o pedeapsă de 20 de ani de închisoare pentru acuzații de pornografie infantilă și seducerea minorilor în scop sexual, conform mai multor rapoarte de atunci. Kelly a fost condamnat la această pedeapsă în timp ce deja executa 30 de ani de închisoare după o condamnare din 2021.
Cântărețul a fost achitat de acuzații de pornografie infantilă în 2008, după ce a fost acuzat timp de decenii, a raportat anterior People.
După arestarea lui Kelly în 2019, procurorii au afirmat că el și echipa sa, formată din manageri, gardă de corp și asistenți,„au călătorit în Statele Unite și în străinătate pentru a susține spectacole ... și pentru a recruta femei și fete pentru a se angaja în activități sexuale ilegale cu Kelly” încă din 1999.
Kelly rămâne încarcerat în Centrul Corecțional Metropolitan din Chicago.