Actriţa din Game of Thrones a povestit că numeroasele critici si comentarii din social media s-au numărat printre motivele principale pentru care a suferit foarte mult în adolescenţă.
Într-un interviu cu Dr. Phil, Sophie a declarat că atunci când avea 17 ani, adică la patru ani după ce au debutat filmările la Game of Thrones, a început lupta cu depresia.
"Este ciudat. Spun că nu eram foarte deprimată când eram mai mică, dar mă gândeam la sinucidere. Nu ştiu de ce. Poate era o fascinaţie ciudată pe care o aveam, dar, da, mă gândeam la asta. Nu cred însă că aş fi mers vreodată până la capăt. Nu ştiu".
Turner consideră că multe dintre problemele pe care le-a întâmpinat au fost din cauza criticilor din social media.
Oamenii obişnuiau să spună " La naiba, Sansa s-a îngrăşat cu nu ştiu câte kilograme. Sau Sansa trebuie să slăbească. Erau multe comentarii legate de greutate sau referitoare la faptul că aveam pielea cu pete sau cu coşuri sau că nu sunt o actriţă bună. Şi credeam apoi toate astea", a mărturisit ea.
În timpul pauzelor de sezon, Sophie spune că nu mai avea nicio motivaţie să iasă din casă. Nu voia să-şi vadă prietenii. Numai ideea de a merge undeva o făcea să plângă.
"Din fericire, am primit ajutor. Părinţii au găsit facturile de la psiholog şi atunci a fost momentul când le-am spus ce se întâmpla de fapt".
Acum Sophie spune că se simte mult mai bine şi îi datorează asta foarte mult soţului ei, Joe Jonas.