Bucuresti | 102,8FM VENGER pana la 4 cu VENGER MILEY CYRUS - END OF THE WORLD (NEW PW)

Andra nu a avut un început ușor de carieră: "Băteam toată țara cu trenul sau cu autocarul". Cine i-a fost mereu alături

andra
Andra este una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi. / Foto: Instagram

Andra este astăzi pe locurile fruntașe în topul celor mai iubite artiste de la noi, însă și ea s-a confruntat cu greutăți și sacrificii la începutul carierei.

Marele sprijin al cântăreței a fost tatăl ei, care a încurajat-o și a susținut-o să meargă pe drumul muzicii. El a fost cel care a însoțit-o în toată țara, oriunde se ivea vreun concurs în care mica Andra de atunci putea să-și arate talentul.

Citește și: Andra: “Nu as mai purta asa ceva”. Cu ce se imbraca vedeta la inceputul carierei – FOTO

"Din dragoste pentru muzică, voiam să urc mereu pe scenă. Încercam să nu ratez niciun concert sau niciun concurs. Nu a
fost deloc ușor, mergeam cu tatăl meu peste tot, băteam toată țara din nord până în sud și de la est la vest, cu trenul sau cu autocarul. Ne era cald sau frig, adormeam cu bagajele în brațe, dar nimic nu m-ar fi făcut să renunț și nici nu regret nimic. Am învățat multe din aceste experiențe și m-am hrănit din relația cu publicul, am fost foarte conectată la cei din fața mea, atentă la reacțiile lor", a povestit Andra pentru viva.ro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Andrei i-au fost furați pantofii când călătorea cu trenul

De asemenea, în cadrul unui podcast la care a fost invitată acum câteva luni, cântăreața a povestit și despre un moment în care i-au fost furați pantofii: “Țin minte când am fost cu trenul, veneam spre București, și mi-au furat pantofii din tren. Noroc că mai aveam o pereche de rezervă. Acum nu mai e la fel, dar înainte, cum erau magazinele alea din gară…nu aveai de unde să îți cumperi nici măcar un sandviș ca lumea și ajungeam să mănânc acei biscuiți din pâine uscată. Mâncam din ăia până ni se făcea rău, că doar din aia găseam. Aia era mâncarea noastră, mai schimbam aroma. Noi acum râdem de lucrurile astea, dar atunci, din dorința de a reuși, treceam peste momentele astea mai grele”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și: Andra, sărbători de poveste acasă, în Câmpia Turzii. “Cel mai fain cadou nu se poate cumpăra: timpul cu cei pe care-i iubești”

Andra, recunoscătoare părinților ei

andra familie

Andra, părinții, surorile și fratele ei. / Foto: arhică personală

„Am avut norocul de a fi susținută de părinții mei încă de mică, pentru că au crezut în talentul meu. Au jucat rolul susținătorilor, dar și sponsorilor, pentru că au investit în costumațiile mele, în înregistrările primelor melodii. Au fost acolo pentru fiecare vis de-al meu. Ei m-au ajutat să construiesc această carieră. Tata a renunțat la absolut orice din viața lui pentru a fi alături de mine. Chiar a făcut o școală de management și impresariat artistic, pentru că nu știa la început ce înseamnă să semnezi un contract cu o casă de discuri”, mărturisea Andra în urmă cu ceva vreme, recunoscătoare pentru sprijinul familiei.

Citește și: Andra și Cătălin Măruță, îndrăgostiți ca la început: “Iubirea înseamnă să mergi de mână prin parc și după 15 ani de la primul sărut”

Acum, Cătălin Măruță, soțul Andrei, este principalul ei sprijin, indiferent că este vorba despre carieră sau despre a înfrunta probleme sau vorbele urâte cu care și ea se mai confruntă, mai ales în mediul online.  "Oamenii aruncă vorbe cu mare ușurință, mai ales în online, când ei sunt în fața unui ecran și nu simt că îi costă nimic, nici nu văd privirea omului rănit. Sunt o fire sensibilă, dar nu prea pun la suflet aceste vorbe, iar dacă mă afectează, vorbesc cu cineva apropiat, de obicei cu Cătălin, și mă încurajează imediat", a spus Andra în interviul din Viva.

Galerie foto

Foto: Instagram, Facebook

Top citite
01 Lourdes Leon
Lourdes Leon, fiica Madonnei, despre momentul care i-a schimbat viața: „Am realizat că nu eram conectată emoțional”
02 Tina Knowles/ Profimedia
Mama lui Beyoncé spune „nu” Hollywood-ului pentru nepoata sa: „Sper că Rumi va alege altceva!”
03 andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"
04 2021 iHeartRadio Music Awards – Show
The Weeknd își reconsideră viitorul: „Am avut o cădere mentală”. Ce se va întâmpla cu numele lui de scenă
05 New Year's Eve Celebration at Fontainebleau
Motivul pentru care Justin Bieber își reia cariera muzicală după ce o pauză de patru ani: „Are nevoie de bani”
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
The French American Film Festival - Opening Night Premiere Of Netflix's 'Emilia Perez'
Selena Gomez nu se mai consideră un „star pop”. Artista a oferit un interviu sincer despre cariera sa în muzică: „Sunt prea bătrână”

Selena Gomez, în vârstă de 32 de ani, a declarat într-un interviu recent pentru Variety că simte că perioada sa de „star pop” s-a încheiat, mărturisind că preferă să-și concentreze energia pe alte aspecte ale carierei sale.

Miley Cyrus/ Profimedia
Miley Cyrus și-a găsit „echilibrul” în carieră. Un apropiat al artistei rupe tăcerea: „A muncit mult în ultimii ani”

Miley Cyrus se află acum în cea mai bună perioadă din viața sa, atât pe plan profesional, cât și personal. La vârsta de 32 de ani, artista a reușit să își regăsească echilibrul în carieră, după o perioadă tumultuoasă în care a fost considerată o „mașină” de muncă, adaptându-se la diverse etape ale evoluției sale ca artist.

Andra e hotărâtă să slăbească
Andra, despre motivul pentru care vrea să slăbească: „Nu e o dorință de a arăta bine!” Artista spunea că are zece kilograme în plus

Despre kilogramele în plus ale Andrei s-a vorbit mult de-a lungul timpului, iar acum artista în vârstă de 38 de ani a dezvăluit care este motivul pentru care a apelat la nutriționist.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

DSC08323-2
Ariana, 13 ani, cucerește radioul. „Bitter Sweet”, a intrat în playlistul PROFM!

Prima dată, PROFM: Ariana, adolescenta de 13 ani, a lansat „Bitter Sweet”

Partenerii noștri
PE ROZ Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”

Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”

FILM NOW Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul:
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"

Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"

DIGI WORLD Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri

Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri

DIGI ANIMAL WORLD Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”

Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”

DIGI LIFE De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
DIGI24 Conclavul este „înfricoșător”. Mărturia unui cardinal despre alegerea noului papă
Conclavul este „înfricoșător”. Mărturia unui cardinal despre alegerea noului papă
DIGI SPORT Decizia luată de conducerea Rapidului, după ce Marius Șumudică și-a anunțat demisia: antrenor interimar!
Decizia luată de conducerea Rapidului, după ce Marius Șumudică și-a anunțat demisia: antrenor interimar!
DIGI FM Gestul suprem de generozitate al Papei Francisc: și-a donat ultimii bani pentru deținuți. Mărturie cutremurătoare a unui episcop român
Gestul suprem de generozitate al Papei Francisc: și-a donat ultimii bani pentru deținuți. Mărturie cutremurătoare a unui episcop român
UTV Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire invizibile”
Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire invizibile”