Lourdes „Lola” Leon, fiica celebrei cântărețe Madonna, este cunoscută pentru stilul său eclectic, care îmbină genuri muzicale diverse, dar și pentru abordarea neînfricată față de creativitate. Însă în spatele evoluției sale muzicale se ascunde o călătorie profund personală, care a început cu dansul, iar recent aceasta a vorbit despre un moment definitoriu din viața ei.
Într-un interviu acordat celor de la i-D, aceasta a vorbit despre cel mai important moment din cariera ei, acela în care a decis să renunțe la balet și să se concentreze pe muzică. Deși a început să-l practice la o vârstă fragedă, Lourdes a recunoscut că nu o împlinea, motiv pentru care a luat decizia să facă o schimbare.

Lourdes Leon, la prezentarea Marc Jacobs Fall 2024. New York. Profimedia
„Am făcut balet până la 19 ani, iar când am ajuns la SUNY Purchase, am descoperit dansul modern și mi-a schimbat viața, pentru că am știut că nu vreau să fiu balerină, nu eram conectată emoțional cu baletul”, a declarat Lourdes, potrivit Hola.
Tot în timpul facultății, când a început să exploreze noi forme de mișcare, Lourdes a avut o revelație. Descoperirea dansului modern a declanșat o transformare profundă în viața și cariera ei.

Lourdes Maria Ciccone Leon. Paris Fashion Week 2023. Profimedia
De asemenea, drumul ei a luat o nouă turnură când a descoperit dansul Gaga, care implica o tehnică bazată pe simțuri, creată de Ohad Naharin, directorul artistic al companiei de dans Batsheva. Astfel, acesta pune accent pe improvizație și pe explorarea limitelor corpului, fiind complet diferit de rigoarea și structura baletului clasic.
„Am început să practic acest tip de dans bazat pe simțuri, în care îți forțezi corpul până la limitele maxime posibile, fără să-ți impui nicio restricție”, a explicat ea.
Pentru Lourdes, dansul și muzica sunt strâns legate între ele: „Cred că dansul și muzica sunt sinonime”, a spus ea în interviu.
Mai mult de atât, Lourdes abordează procesul de creație muzicală într-un mod diferit, departe de presiunea succesului comercial.
„Simt că asta s-a pierdut în muzică — să lucrezi cu oameni doar pentru că asta vrei”, a explicat ea. „Să stai împreună, să simți energia și apoi să creezi ceva minunat împreună”.
Cine este tatăl lui Lourdes Leon și cum a cunoscut-o pe Madonna
Deși Carlos Leon nu este la fel de cunoscut ca Madonna, el a avut un rol important în viața fiicei sale. Carlos este un antrenor de fitness respectat, dar și un actor ocazional, cunoscut pentru rolurile sale în seriale precum „Oz” și „Nash Bridges”. Cu toate acestea, el a preferat întotdeauna un stil de viață mult mai discret decât al Madonnei.
În apariția sa de la New York Fashion Week, Carlos a mizat pe un look relaxat. Relația apropiată dintre el și Lourdes a fost și ea vizibilă. Deși sunt rareori văzuți împreună la evenimente publice, de data aceasta, cei doi au apărut cu zâmbete largi pe fețe și au pozat îmbrățișați câteva minute. Au radiat o complicitate naturală, zâmbind și discutând relaxați în fața camerelor. Lourdes, în special, a părut foarte confortabilă și încrezătoare în prezența tatălui său, iar Carlos, cu o atitudine protectoare, a completat această imagine de familie modernă.

Lourdes Leon și tatăl ei, Carlos Leon / Foto: Profimedia
Cu mulți ani în urmă, Carlos spunea că-i va fi veșnic recunoscător Madonnei pentru că l-a făcut tatăl lui Lourdes. Cei doi s-au cunoscut total întâmplător, în 1994, la o sesiune de jogging prin Central Park din New York. După nici un an de relație au anunțat că așteaptă o fetiță împreună. Nu s-au căsătorit niciodată și, în mai 1997, când Lourdes avea șapte luni, s-au despărțit. Au rămas apropiați pentru binele fiicei lor și nu au vorbit niciodată urât unul despre celălalt în public.
"Nu am niciun regret. N-aș schimba nimic. Am câștigat cel mai de preț lucru din acea relația, fiica mea. Ea este totul pentru mine. Mă pricep să o ascult pe fiica mea. Probabil că nu sunt un tată bun când vine vorba să o disciplinez", spunea Carlos Leon în 2011.