Shakira a oferi noi detalii despre starea de sănătate a tatălui său, care a suferi un accident grav în aceeași zi când s-a confirmat și faptul că celebra artista s-a despărțit de fotbalistul Gerard Piqué.
Cântăreața columbiană, în vârstă de 45 de ani, a postat miercuri un mesaj pe contul său de Instagram în care anunța că tatăl său, William Mebarak Chadid, se simte mult mai bine după accident și că a fost externat de la spital. Aceasta a împărtășit postarea cu cei peste 74 de milioane de urmăritori, în care apare alături de tatăl său, citind cuvintele de pe câteva cartonașe.
„Cu tatăl meu care a fost externat. Este deja acasă și în drum spre recuperare. Îl ajut cu stimularea cognitivă după trauma suferită. Vă mulțumim tuturor pentru că ne-ați oferit iubirea voastră imensă”, a scris Shakira la descrierea clipului video postat pe contul său de Instagram.
Citește și: Shakira și Pique, primele imagini după ce au anunțat că s-au despărțit. Cum au fost surprinși cei doi
Shakira a clarificat recent imaginile suprinse cu ea, în data de 28 mai, atunci când a fost văzută într-o ambulanță. „Am vrut să clarific că acestea sunt câteva fotografii care au fost făcute când tatăl meu a avut, din păcate, un accident puternic”, a explicat cântăreața columbiană. „În această zi l-am însoțit personal cu o ambulanță la spital”, a adăugat artista printr-un mesaj pe rețeaua de socializare Twitter.
Imaginile cu tatăl Shakirei vin la puțin timp de când aceasta a dezvăluit că ea și iubitul ei, Gerard Piqué, s-au despărțit după 12 ani de relație. Deși s-a spus inițial că fotbalistul ar fi înșelat-o pe cântăreață, jurnalistul Jose Antonio Aviles a susținut că decizia de a trimite acel comunicat de presă a fost, de fapt, unilaterală, Shakira fiind responsabilă de transmiterea lui, în timp ce fundașul de la Barcelona a fost surprins total de gestul ei.
"Confirmăm cu regret că ne despărțim. Pentru binele copiilor noștri, care sunt prioritari, cerem respect și intimitate. Vă mulțumim pentru înțelegere", se arată în comunicatul celor doi, citat de Mundo Deportivo.
Cântăreața l-a cunoscut pe fotbalistul Barcelonei în 2010, la filmările imnului de la Campionatul Mondial din Africa de Sud, ”Waka, waka”. Cei doi au păstrat legătura și au vorbit pe parcursul desfășurării turneului, începându-și ulterior relația. Aceștia au împreună doi copii, Milan, în vârstă de nouă ani și Sasha, de șase ani.