Bucuresti | 102,8FM WTFun cu Bianca, Bodonea si Bogdan PUYA - E VINA MEA (NEW PW)

Post Malone, spitalizat la o săptămână după ce a căzut pe scenă: Îmi este foarte greu să respir

Post Malone Performs On The Stage Of Rock At The Rio Festival
Post Malone, la Rock in Rio. Septembrie 2022. Profimedia

Rapperul american Post Malone a fost spitalizat la o săptămână după ce a căzut pe scenă, în timpul unui concert, relatează UPI, potrivit Agerpres.

„În turneu, de obicei mă trezesc în jurul orei 16:00, iar azi m-am trezit cu un trosnet pe partea dreaptă a corpului”, a scris artistul în vârstă de 27 de ani pe Twitter, sâmbătă, când a anunţat anularea unui concert pe care urma să-l susţină la Boston.

„Mi-a fost aşa de bine seara trecută, dar azi m-am simţit atât de diferit. Îmi este foarte greu să respir şi simt un junghi ori de câte ori respir sau mă mişc. Acum suntem la spital, dar cu durerea asta nu pot să susţin spectacolul din seara asta”, a explicat artistul.

Galerie foto

Malone le-a mulţumit fanilor săi pentru susţinere după ce a căzut weekend-ul trecut într-o deschizătură aflată pe scenă, în timpul unui concert la St. Louis, eveniment despre care a declarat că l-a „lăsat fără aer”.

Deschizătura din podea trebuia să permită coborârea instrumentelor în zona inferioară a scenei.

Medicii au intervenit şi i-au acordat îngrijiri medicale lui Post Malone, care a părăsit scena. El a revenit şi a continuat concertul, conform TMZ.

Top citite
01 Coachella 2025 Weekend One, Indio, California, USA - 13 Apr 2025
Post Malone a încheiat în forță primul weekend al Festivalului Coachella: Vă mulțumesc că-mi ascultați muzica
02 "Joker: Folie À Deux" Photocall
Starurile cap de afiş de la Coachella 2025 au fost anunțate. Lady Gaga, pe listă
03 Night Two Of Taylor Swift | The Eras Tour - Amsterdam, Netherlands
Topul nominalizărilor la premiile MTV VMA. Taylor Swift inclusă în 10 categorii, Post Malone pe locul secund
04 post malone
Cum a slăbit Post Malone aproape 30 de kilograme. Artistul a dezvăluit secretul din spatele transformării sale fizice
05 Post Malone/ Profimedia
Post Malone adevărul despre consumul de droguri. Artistul a oferit cel mai sincer interviu: „Nu ar trebui să justific nimic nimănui”
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Post Malone/ Profimedia
Post Malone, de nerecunoscut în timpul turneului din Australia. Rapperul a slăbit dramatic: „Mă îngrijorează”

Post Malone și-a surprins fanii în timpul turneului din Australia. Apariția rapperul pe scenă i-a lăsat pe toți plini de uimire, asta pentru că artistul a slăbit dramatic în ultimele săptămâni. Deși pierderea din greutate i-a făcut pe fani să se îngrijoreze, tatăl rapperului a declarat că fiul său se află în „cea mai bună perioadă din punct de vedere fizic și mental”. 

Post Malone Performs On The Stage Of Rock At The Rio Festival
Post Malone a făcut un gest uimitor pentru doi fani în timpul concertului său din Tulsa: „Veți avea o fetiță”

Post Malone a făcut un gest impresionant pentru doi fani de-ai săi în timpul concertului susținut în Tulsa, Oklahoma. Cântărețul le-a dezvăluit celor doi îndrăgostiți ce gen va avea copilul lor, după ce aceștia l-au rugat să deschidă plicul cu informația în timpul spectacolului. 

lisabona copy
#followPROFM: Prima oprire: LISABONA, la concert Jason Derulo, Post Malone, Anitta

PROFM și Tellur au dat startul unei veri de VIP, la cele mai tari concerte și festivaluri din 2022 în toată Europa.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Motivul pentru care o tânără s-a despărțit de logodnicul ei după ce a câștigat la loterie. Decizia ei a stârnit un val de reacții
Motivul pentru care o tânără s-a despărțit de logodnicul ei după ce a câștigat la loterie. Decizia ei a stârnit un val de reacții

Motivul pentru care o tânără s-a despărțit de logodnicul ei după ce a câștigat la loterie. Decizia ei a stârnit un val de reacții

FILM NOW Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la Hollywood
Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la Hollywood

Demi Moore, desemnată de People „cea mai frumoasă persoană din lume”, la 62 de ani, după patru decenii la Hollywood

DIGI WORLD Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”

Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”

DIGI ANIMAL WORLD Câți bani a câștigat un câine de pe Instagram în 2024. Oamenii sunt șocați: „Câștigă mai bine decât mine”
Câți bani a câștigat un câine de pe Instagram în 2024. Oamenii sunt șocați: „Câștigă mai bine decât mine”

Câți bani a câștigat un câine de pe Instagram în 2024. Oamenii sunt șocați: „Câștigă mai bine decât mine”

DIGI LIFE Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
DIGI24 „Oferta finală” a lui Donald Trump pentru pace. Ce îi cere Ucrainei
„Oferta finală” a lui Donald Trump pentru pace. Ce îi cere Ucrainei
DIGI SPORT Concluzia fără echivoc a italienilor, după ce Cristi Chivu a produs marea surpriză în Peninsulă
Concluzia fără echivoc a italienilor, după ce Cristi Chivu a produs marea surpriză în Peninsulă
DIGI FM Prințul William și Kate Middleton, imagini virale cu prințul Louis, care a împlinit șapte ani. Puștiul continuă să fie la fel de poznaș
Prințul William și Kate Middleton, imagini virale cu prințul Louis, care a împlinit șapte ani. Puștiul continuă să fie la fel de poznaș
UTV Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară