Bucuresti | 102,8FM LIZA de la 10 cu LIZA SABAU CONNECT-R - SHHH (NA-NO RETROVISION RMX)

NOSFE era fericit înainte să moară? „Avea o familie incredibilă”

satra-benz-profm3

Lu-K Beats a venit La PROFM BY NIGHT, cu Venger, pentru a vorbi despre piese noi și despre moartea colegului sau de trupă și, totodată, prietenului său, Nosfe.

„Pentru asta a trăit, pentru muzică și familie. N-ai cum să oprești chestia pe care și-a dorit-o foarte mult. Eu mă știu cu el din 2009. Eu am crescut cu el. Eu mergeam cu el în vacanțe. Plecam doar noi doi. El scria o carte, eu voiam să mă relaxez. De asta sunt mai afectat decât alții. Nici nu vreau să mă prefac că nu sunt afectat”, a povestit Luca, în amintirea colegului său de breaslă, al cărui chip și l-a tatuat pe braț.

El a mai spus că Nosfe era un om împlinit, atât pe plan personal, cât și din punct de vedere profesional. „Era fericit pentru că avea o familie incredibilă. Are o conexiune atât de specială cu soția lui și fetița. Provenind dintr-o familie mai disfuncțională și-a dorit să fie un soț și un tată model”, crede artistul.

Rapperul Nosfe, pe numele lui real Darius Vlad Crețan, s-a stins din viață pe 16 octombrie, la scurt timp după ce a susținut un concert.

nosfe si sotia

Nosfe și soția lui, Mădălina / Foto: Facebook

PROFM by Night se aude in fiecare seara, de luni pana joi, de la 22:00 la 01:00 iar Venger vine saptamanal cu un invitat despre care poti afla noutati in exclusivitate.

Interviul poate fi urmărit integral pe canalul de Youtube – PROFM România: https://www.youtube.com/watch?v=n3TwEnL7zCY.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Top citite
01 Dolly Parton și Carl Dean/ Profimedia
Motivul pentru care Dolly Parton și regretatul ei soț Carl Dean nu au avut niciodată copii: „Am avut libertatea”
02 nosfe si madalina cretan
Soția rapperului Nosfe, transformată complet la doi ani de la moartea lui. Mădălina Crețan a slăbit și și-a etalat mândră silueta
03 cornel ilie si nicu sârghea
Cornel Ilie, devastat de moartea lui Nicu Sârghea, toboșarul Vunk, prietenul pe care-l avea din clasa a III-a: Avea cel mai mare suflet
04 vunk-scapa-ma-de-ea-vezi-videoclipul-cu-numarul-20-din-cariera-lor-lansat-astazi-video
A murit Nicu Sârghea, toboșarul de la Vunk. Cu câteva ore înainte, trupa anunța lansarea unei noi piese
05 37th Annual Rock & Roll Hall Of Fame Induction Ceremony - Inside
Eminem, din nou pe scenă după moartea mamei lui. Rapperul nu s-a putut abține să nu cânte o piesă controversată
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Liam Payne/ Profimedia
Liam Payne avea „cocaină roz” în organism la momentul decesului. Cântărețul britanic a căzut de la etaj

Fostul cântăreţ al trupei One Direction Liam Payne avea în organism mai multe droguri, inclusiv cocaină crack şi metamfetamină, atunci când a căzut în gol de la balconul unui hotel din Argentina, potrivit unor surse argentiniene anonime, familiarizate cu primele rapoarte toxicologice, scrie The Guardian.

Madonna/ Profimedia
Madonna, prima apariție după moartea fratelui său. Artista și-a ascuns cu greu suferința de paparazzi

Madonna a fost surprinsă pentru prima dată în public după tragica pierdere a fratelui său, Christopher Ciccone, care a murit la vârsta de 63 de ani din cauza cancerului pancreatic. Artista în vârstă de 66 de ani a fost văzută vizitând un centru de Cabala din New York, însoțită de iubitul ei mai tânăr, Akeem Morris, în vârstă de 28 de ani.

nosfe si madalina cretan (2)
Nosfe a murit acum doi ani. Mădălina, soția rapperului: „Trăiți-vă viețile așa cum oamenii aceia care v-au iubit și-ar fi dorit!”

Au trecut doi ani de când Nosfe, pe numele lui Darius Vlad Crețan, co-fondator al trupei Șatra Benz, s-a stins din viață în urma unui infarct. Mădălina, soția acestuia, a fost șocată după moartea rapperului, însă acum și-a găsit puterea de a merge mai departe.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”

Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”

FILM NOW Ben Affleck explică de ce a refuzat să-i cumpere fiului său pantofi de 6.000 $. Momentul în care actorul îl refuză pe Samuel e viral
Ben Affleck explică de ce a refuzat să-i cumpere fiului său pantofi de 6.000 $. Momentul în care actorul îl refuză pe Samuel e viral

Ben Affleck explică de ce a refuzat să-i cumpere fiului său pantofi de 6.000 $. Momentul în care actorul îl refuză pe Samuel e viral

DIGI WORLD Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”
Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”

Oamenii de ştiinţă susţin că au descoperit „o nouă culoare”. Au numit-o „olo”

DIGI ANIMAL WORLD Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”

Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”

DIGI LIFE Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
DIGI24 Dmitri Peskov atacă democrația din Europa: „În România un candidat câștigă alegerile, dar nu e bun pentru că vrea să discute cu Rusia”
Dmitri Peskov atacă democrația din Europa: „În România un candidat câștigă alegerile, dar nu e bun pentru că vrea să discute cu Rusia”
DIGI SPORT
"Acum pot să plec, e gata!" Încă o lovitură pentru Rapid, după ce Marius Șumudică și-a anunțat demisia
DIGI FM Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i ajuta pe deținuți, înainte de a muri. Un episcop român face declarații: “I-am spus că avem o ipotecă mare”
Papa Francisc și-a donat ultimii bani din contul personal pentru a-i ajuta pe deținuți, înainte de a muri. Un episcop român face declarații: “I-am spus că avem o ipotecă mare”
UTV Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară