Bucuresti | 102,8FM HADDAWAY - 1993 - WHAT IS LOVE

Manchester City are un vestiar SF! Fanii pot urmări totul prin geamurile transparente

vestiar-manchestr-city-2017

Manchester City a refăcut vestiarele stadionului Etihad, nu că cele vechi erau depăşite, ci pentru a duce totul la un nivel la care alţii nici nu îndrăznesc să viseze. Kun Aguero, Kevin De Bruyne & Co beneficiază de toate condiţiile pentru a face performanţă. Dacă până acum jucătorii şi staff-ul tehnic beneficiau de toate aceste dotări de lux, mai nou, şi fanii pot trăi experienţa de a fi superstar.

Cei care plătesc anual 9.000 de lire sterline pot lua masa în Tunnel Club, de unde pot vedea cum jucătorii circulă pe tunelul de intrare pe gazon. Geamurile restaurantului sunt transparente şi doar ele despart suporterii de idolii lor. 

Duşurile sunt şi ele SF, chiar dacă sunt la comun. 

De asemenea, nu lipsesc băile cu gheaţă unde jucătorii intră pentru a evita să facă febră musculară. 

Vestiarul arată ca o arenă din Roma antică. În mijlocul lui tronează sigla clubului. 

Toate aceste noutăţi vor fi inaugurate la meciul cu Everton din campionat, de pe 21 august. Dotările de lux pot fi văzute în video cu turul virtual.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Top citite
01 paris jackson (14)
Paris Jackson, reacție fermă după ce a fost criticată pentru că a purtat o rochie complet transparentă: „Încetați să vă mai panicați!”
02 PREMIUM EXCLUSIVE Mariah Carey's Las Vegas Performance Sparks Concern Among Fans
Mariah Carey, imaginile care au stârnit îngrijorare printre fani: „Ce se întâmplă cu ea? Pare că se mișcă în reluare!”
03 Glastonbury Festival, Day 3, UK - 28 Jun 2024
Dua Lipa, moment de panică după ce fanii s-au furișat în hotelul din Chile în care era cazată. Au luat cu asalt ușa dormitorului
04 Iuliana Beregoi/ Foto: Facebook
Reacții acide după ce Iuliana Beregoi s-a fotografiat purtând doar o pilotă albă: „Ar trebui să apari așa doar în fața iubitului”
05 Inna / Foto: Facebook
Cum s-a pozat Inna într-un hotel din Turcia. Artista, în colanți transparenți și jachetă supradimensionată: „Am fost într-o misiune”
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Britney Spears
Britney Spears, mesaj bizar: ”Ziua în care m-am căsătorit cu mine!” Fanii, foarte duri: „Ar trebui să fie din nou sub tutelă”

Britney Spears, celebra cântăreață în vârstă de 42 de ani, și-a uimit fanii după ce a făcut public un mesaj bizar, în care susține că s-a căsătorit cu ea însăși.

Lidia Buble/ Foto: Facebook
Reacțiile fanilor când au văzut-o pe Lidia Buble într-o cămașa decoltată: „Păcat că nu se îmbrăcau așa și profesoarele mele”

Lidia Buble a reușit din nou să atragă atenția cu aparițiile sale îndrăznețe. De această dată, artista a postat pe contul său de Instagram mai multe fotografii în care apare într-o ținută provocatoare, care a stârnit un val de reacții în rândul fanilor săi.

andreea banica
Cum le-a răspuns Andreea Bănică „cârcotașilor” din mediul online. Reacțiile au curs lanț la postarea artistei: „Eu sunt bine cu mine”

Andreea Bănică a avut o replică acidă pentru cei care o critică în mediul online. Recent, artista a postat pe contul său de Instagram o fotografie realizată în oglindă, în care apare îmbrăcată într-o rochie midi neagră, ce i-a pus în evidență silueta.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Monica Gabor are aceeași siluetă ca atunci când era model în România. Acum câteva luni a devenit mamă în secret
Monica Gabor are aceeași siluetă ca atunci când era model în România. Acum câteva luni a devenit mamă în secret

Monica Gabor are aceeași siluetă ca atunci când era model în România. Acum câteva luni a devenit mamă în secret

FILM NOW Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri:
Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri: "Domnule, devii mai frumos pe zi ce trece"

Johnny Depp, de nerecunoscut cu părul grizonant și ochii albaștri: "Domnule, devii mai frumos pe zi ce trece"

DIGI WORLD Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale

Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale

DIGI ANIMAL WORLD Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea jenant”
Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea jenant”

Acest câine are un nume absolut hilar: „Mama mea refuză să-mi plimbe câinele pentru că numele lui e prea jenant”

DIGI LIFE Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
DIGI SPORT FOTO Gigi Becali i-a lăsat pe toți ”mască”: ”Gata, la revedere! Până la moarte. Nevastă-mea a fost și ea păcălită”
FOTO Gigi Becali i-a lăsat pe toți ”mască”: ”Gata, la revedere! Până la moarte. Nevastă-mea a fost și ea păcălită”
DIGI FM Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
UTV Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară