Bucuresti | 102,8FM SPIKE - SAPTE (NEW PW)

Raluka lansează piesa „Dragoste n-am”, cu un clip inedit în care apare alături de toate prietenele ei. VIDEO

Raluka Dragoste n-am

„Dragoste n-am, dar putem să facem” este un început de refren care a apărut în urmă cu patru ani, iar până acum o lună și-a căutat versurile pereche. 
„Piesa aceasta a fost compusă acum patru ani. În perioada aceea mă distram cu Andi Bănică prin studio și făceam tot felul de melodii amuzante. El a venit cu refrenul și am stat mult să îi căutăm strofe, nu știam de unde să pornim cu versurile”, își amintește Raluka. Interesant este că cea de-a doua strofă a fost definitivată abia acum o lună și jumătate, deci se poate spune că artista a lucrat la această piesă patru ani.

Nici filmările pentru videoclip, care au durat 24 de ore, nu au fost cu nimic mai prejos, deoarece toate prietenele Ralukăi apar în el. Regia clipului este semnată de Isabella Szanto, de producție s-au ocupat Bogdan Zamonea și Cristiana Danasel, iar DoP a fost Roberto Stan.

„Acum vreun an și jumătate m-am întâlnit cu toate prietenele mele, am mers la studio și le-am zis că vreau să cânte la microfon, să înregistreze, ca să vadă și ele cum e. Am murit de râs, au înregistrat exact piesa asta. Când am plecat de acolo, i-am dat fiecăreia înregistrarea ca să o aibă amintire. Apoi ne-am promis că atunci când voi face clip, vor fi din nou toate, ca să filmăm împreună. Așa că m-am simțit minunat, am avut toate prietenele cu mine”, a povestit entuziasmată Raluka.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Top citite
01 Raluka
Cum au reacționat fanii când au văzut-o pe Raluka în costum de baie: „Știi ce să faci când te plictisești de cântat”
02 Raluka
Raluka, despre cum a început relația cu iubitul ei, care are 57 de ani: „Au fost 7 miliarde de motive să nu ajung acolo”
03 raluka
În rochie transparentă și cizme lungi, Raluka a arătat că are silueta perfectă. Zâmbetul și atitudinea o fac și mai atractivă
04 Raluka/ Foto: Facebook
Raluka a făcut furori într-o rochie mini neagră. Silueta artistei, intens complimentată de fani: „Femeia perfectă”
05 raluka la botez fiu ana baniciu (4)
Ana Baniciu și-a botezat fiul în cea mai mare discreție. Micuțul Aris, chipeș în costum și papion, în brațele nașei Raluka
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Raluka/ Foto: Facebook
Raluka a făcut furori întinsă pe nisipul fin, într-un costum de baie îndrăzneț. Fanii artistei, în delir: „Ai un corp fermecător”

Raluka a făcut furori în mediul online după ce a împărtășit cu fanii ei câteva imagini din vacanța exotică. În imagini, artista era întinsă pe nisipul fin, purtând un costum de baie îndrăzneț format din două piese, de culoare maro, asortat cu o bandană ce-i acoperea părul castaniu și o pereche de ochelari de soare.

raluka
Nu degeaba se spune că arată perfect. Raluka și-a arătat picioarele impecabile într-o ținută mai scurtă decât sacoul pus deasupra

Raluka este una dintre cele mai îndrăgite artiste din muzica românească. Are o voce specială și o frumusețe aparte, știe să se facă plăcută în ochii publicului și, în plus, arată trăsnet. 

Raluka
Raluka, senzațională într-un body cu decupaje îndrăznețe, care i-a lăsat la vedere pătrățelele de pe abdomen: Perfecțiunea într-o poză

Raluka trece printr-o perioadă minunată și pe plan personal, și pe plan profesional. Are concerte pe bandă rulantă, filmează clipuri și este liniștită sufletește alături de iubitul lui. Pe bărbatul care-i este aproape a început să-l afișeze, ușor-ușor, și pe Instagram. Nu i-a arătat încă chipul și nici nu a pozat în ipostaze romantice cu el, dar a vrut să se vadă cine este cel cu care se plimbă în toată lumea, care o iubește și alături de care îi este bine.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are
Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"

Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"

FILM NOW Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight

Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight

DIGI WORLD Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale

Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale

DIGI ANIMAL WORLD Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

DIGI LIFE Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
DIGI SPORT ”Crezi în Dumnezeu?”. David Popovici i-a răspuns în trei cuvinte unui copil, iar Gigi Becali a reacționat
”Crezi în Dumnezeu?”. David Popovici i-a răspuns în trei cuvinte unui copil, iar Gigi Becali a reacționat
DIGI FM Când se alege noul Papă. Cine sunt cei șase cardinali care se află în topul favoriților
Când se alege noul Papă. Cine sunt cei șase cardinali care se află în topul favoriților
UTV Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară