Starul american a fost intens criticat din acest motiv, în ultima vreme, inclusiv de primarul din Manchester, Andy Burnham, pentru versuri jignitoare și care rănesc.
"I'm contemplating yelling 'bombs away' on the game/ Like I'm outside of an Ariana Grande concert waiting" sunt versurile piesei Unaccommodating, urmate de suntele unei explozii.
Solistul de la Courteeners, Liam Fray, spune că îi pare rău "că rapperul a recurs la astfel de tactici "șoc".
Trupa se află acum în competiție pentru locul 1 cu Eminem. Cel de-al saselea album al lor, More. Again. Forever, a vandut cu 2000 de copii mai mult ca cel al rapperului, Music To Be Murdered By, potrivit Official Charts.
Fray spune că acceptă faptul că probabil vor fi întrecuți până vineri, când va fi completat topul, Eminem făcând super performanță pe serviciile de streaming.
Dar Fray declară că nu este impresionat de versurile create de rapper.
"Parcă ar fi un comediant bătrân care nu mai poate să ajungă la televizor decât dacă spune ceva scandalos", a afirmat Fray.
"Într-un fel îmi păre rău pentru el. Am simtit că a exagerat. Încearcă să fie cât mai scandalos posibil pentru că a rămas fără alte idei. Trebuie să șochezi ca să fii bun, iar asta nu are niciun sens".
22 de persoane au murit în atacul cu bombă de la Manchester, de la finalul concertului susținut de Ariana Grande.
The Courteeners s-au aflat printre trupele care au cântat la redeschiderea Manchester Arena, alături de Noel Gallagher, Rick Astley și alți artiști locali, în cadrul unui concert caritabil.