Bucuresti | 102,8FM OPEN Road cu MIRUNA FELI - FOSTUL (NEW PW)

Mariah Carey, sfâșiată de durere. Mama și sora artistei au murit în aceeași zi: „O întorsătură tragică”

Mariah Carey/ Profimedia
Mariah Carey/ Profimedia

Mama lui Mariah Carey, Patricia, şi sora sa, Alison, au murit în aceeaşi zi, în weekend, a anunţat cântăreaţa americană într-o declaraţie.

„Inima mea este frântă de faptul că mi-am pierdut mama în acest weekend”, a declarat Carey luni. „Din păcate, într-o întorsătură tragică a evenimentelor, sora mea şi-a pierdut viaţa în aceeaşi zi”.

Cântăreaţa câştigătoare a premiului Grammy a spus că se simte binecuvântată că a petrecut timp cu mama ei în săptămâna dinaintea morţii sale şi a cerut intimitate, relatează News.ro.

Citește și: Nick Cannon nu ar spune nu unei noi relații cu Mariah Carey, mama gemenilor săi: "Aș fi prost să nu vreau asta"

Nu au fost publicate alte detalii cu privire la cauzele decesului.Patricia, în vârstă de 87 de ani, era o fostă cântăreaţă de operă şi antrenoare vocală de origine irlandezo-americană.

Alison Carey, sora artistei Mariah Carey/ Profimedia

Alison Carey, sora artistei Mariah Carey/ Profimedia

În cartea de memorii a lui Carey din 2020, The Meaning of Mariah Carey, cântăreaţa câştigătoare a cinci premii Grammy şi-a detaliat relaţia complicată cu mama sa, spunând că aceasta i-a provocat „atât de multă durere şi confuzie”.

Carey, în vârstă de 55 de ani, a declarat că între ele a apărut competiţia. Gelozia profesională „vine cu teritoriul succesului, dar când persoana este mama ta şi gelozia este dezvăluită la o vârstă atât de fragedă, este deosebit de dureros”, a adăugat ea.

Citește și: Mariah Carey, în cea mai scurtă rochie, pe tocuri, în Vegas. Artista a împlinit recent 55 de ani și e în formă maximă

Dar ea a vorbit, de asemenea, despre dragostea profundă pe care a avut-o pentru mama ei, scriind în dedicaţie: „Pentru Pat, mama mea, care, prin toate acestea, cred că a făcut tot ce a putut mai bine. Te voi iubi cât de mult voi putea, întotdeauna”.

Într-un interviu acordat lui Gayle King în 2022, cântăreaţa a declarat că a fost „cu siguranţă” afectată de criticile mamei sale când era mică.

Galerie foto

Top citite
01 Justin Bieber/ Profimedia
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
02 Noah Cyrus / Profimedia
Noah Cyrus s-a asigurat că atrage toate privirile pe scena de la Coachella. Fiica lui Billy Ray, seducătoare într-o rochie transparentă
03 Dua Lipa și Callum Turner/ Profimedia
Dua Lipa, mândră de inelul de logodnă primit de la Callum Turner. Artista radiază în brațele iubitului ei
04 Keri Hilson și Beyoncé/ Profimedia
Keri Hilson rupe tăcerea: „Am fost forțată să o disprețuiesc pe Beyoncé”. Momentul care a pus capăt carierei sale
05 Britney Spears, alături de Paul Soliz
Britney Spears, din nou singură. De ce l-a părăsit pe fostul iubit cu trecut controversat
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Ariana Grande împreună cu părinții ei/ Profimedia
Cum arată tatăl Arianei Grande. Fotografie rară cu artista și Ed Butera, după o relație tensionată

Ariana Grande și-a emoționat fanii după ce a împărtășit o fotografie rară cu tatăl ei, Ed Butera, pe platoul de filmare al scurtmetrajului „Brighter Days Ahead”. Gestul vine după o relație tensionată între ei, care a durat ani de zile, și care a afectat-o profund pe artistă.

Rihanna/ Profimedia
Rihanna, însărcinată pentru a treia oară? Artista a stârnit speculații după ce a fost văzută în haine largi la cumpărături 

Rihanna, în vârstă de 37 de ani, a reaprins speculațiile privind o posibilă a treia sarcină, după ce a fost surprinsă purtând un trening larg gri, duminică, în timpul unei ieșiri la cumpărături în Los Angeles. 

Madonna și Elton John/ Foto: Instagram
Madonna și Elton John au „îngropat” securea războiului. Cei doi s-au împăcat după o ceartă care a durat peste două decenii

După mai bine de două decenii de tensiuni, replici acide și critici publice, Madonna și Elton John au făcut în sfârșit pace. Cei doi giganți ai muzicii s-au pozat împreună în culisele emisiunii Saturday Night Live, iar fotografia postată pe Instagram de Madonna a uimit fanii din întreaga lume.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”

Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”

FILM NOW Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet

Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet

DIGI WORLD Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu

Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu

DIGI ANIMAL WORLD Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

DIGI LIFE Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
DIGI SPORT OUT! Marele favorit la Balonul de Aur a ieșit complet din cursă. Cine este noul număr 1
OUT! Marele favorit la Balonul de Aur a ieșit complet din cursă. Cine este noul număr 1
DIGI FM Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă: „Folosesc o dată la câteva luni”
Femeia care a renunțat la deodorant, șampon și pastă de dinți. Soluția pe care a găsit-o pentru igienă: „Folosesc o dată la câteva luni”
UTV Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară