Mădălina Ghenea a revenit în forță pe rețelele de socializare după ce a anunțat că va lua o pauză. Actriță originară din Slatina și-a uimit fanii cu o nouă apariție, purtând una dintre cele mai senzuale rochii din garderoba ei. Urmăritorii nu au putut rezista când au văzut fotografiile și i-au lăsat româncei stabilite în Italia o mulțime de complimente.
În cea mai recentă postare a sa, Mădălina Ghenea poartă o rochie transparentă, cu o trenă uriașă și cu detalii din puf. Actrița în vârstă de 34 de ani și-a accesorizat ținuta cu o pereche de cercei argintii și sandale cu toc. De asemenea, aceasta și-a coafat părul castaniu într-un mod elegant, având bucle lejere ce îi cădeau pe umeri, completându-și în final look-ul cu un machiaj impresionant ce i-a accentuat trăsăturile superbe.
Postarea Mădălinei a strâns peste 10.000 de aprecieri în mai puțin de 24 de ore. Fanii au fost uimiți să o revadă pe actrița lor preferată într-o așa ipostază, astfel că au luat cu asalt secțiunea de comentarii: „Cea mai frumoasă femeie”/ „Ești uimitoare”/ „Pur și simplu divină”/ „Ești artă”/ „Arăți foarte bine”.
În urmă cu ceva timp, Mădălina Ghenea își îngrijora fanii după ce a postat o fotografie cu ea pe patul de spital. Aceasta le-a explicat urmăritorilor că a avut o perioadă plină de proiecte și, din cauză că a muncit fără întrerupere, suferă acum de epuizare. Actrița a considerat că cel ma bine pentru ea este să ia o pauză de la rețelele de socializare și să se recupereze.
„Din păcate, nu mă simt bine. Îmi cer scuze tuturor, dar nu voi fi în stare să postez sau să răspund la mesaje și va trebui să-mi anulez toate angajamentele de muncă. De opt luni lucrez non-stop, fără zi libere, iar corpul meu cere cu disperare o pauză. O să fac pauză de Instagram și WhatsApp măcar pentru câteva zile. Ne vedem curând”, a scris Mădălina Ghenea pe Instagram, în dreptul unei imagini de pe patul de spital, cu o perfuzie atașată de braț și un dulap pe care sunt o mulțime de medicamente și accesorii medicale.