Un scandal imens ameninţă să dezbine societatea românească! Un bucureştean susţine, sub protecţia anonimatului, că nu toate SMS-urile cu urări de Paşti pe care le-a primit în ultimele zile erau sincere şi chiar că unele dintre ele se poate să nu fi fost originale! “Când am primit a cincea oară , de la persoane complet diferite, mesajul cu Iepuraşul mustăcios e de Paşte norocos m-am gândit că e o coincidenţă. Până la urmă imaginaţia omenească e limitată, poate toţi cinci au avut aceeaşi inspiraţie când a fost vorba să-mi scrie ceva din suflet. Când l-am primit a 47-a oară am început totuşi să intru la idei, poate şi pentru că a coincis cu al 150-lea Fie ca lumina”, spune bucureşteanul.
Familia şi prietenii şi-au declarat indignarea faţă de atitudinea nerecunoscătoare şi absolut scandaloasă a bărbatului. “Nu înţeleg cum cineva poate să creadă că un SMS pe care îl găseşti la prima căutare pe Google după Urări de Paşti ar putea să nu fie sincer, din inimă”, spune o rudă. “Faptul că a primit acelaşi mesaj de la zeci de oameni nu poate să însemne decât că toţi simţim exact aceleaşi lucruri pentru el, pentru că îl considerăm o persoană atât de specială şi de importantă”.
Mai grav, teoria bucureşteanului cum că multe din mesajele de Paşti ar fi nesincere a început să facă adepţi printre români. Psihologii spun că e vorba probabil de persoane suferind de mania persecuţiei sau de conspiraţionişti, fiindcă altminteri e inexplicabil cum o persoană normală ar putea refuza să se bucure de magia SMS-urilor de Paşti.
Material produs de : www.TimesNewRoman.ro (Cotidian independent de umor voluntar)
(Pentru mai mult umor asculta-i in fiecare luni, miercuri si vineri la AlarmaProFM si intra pe site-ul lor)
(Pentru mai mult umor asculta-i in fiecare luni, miercuri si vineri la AlarmaProFM si intra pe site-ul lor)