Potrivit UsWeekly, cei doi au găsit deja femeia care să le poarte copilul în pântece, iar în prezent, aceasta ar fi însărcinată în trei luni.
Kim și Kanye mai au doi copii: North West (4 ani ) și pe Saint (1 an și jumătate).
Potrivit UsWeekly, cei doi au găsit deja femeia care să le poarte copilul în pântece, iar în prezent, aceasta ar fi însărcinată în trei luni.
Kim și Kanye mai au doi copii: North West (4 ani ) și pe Saint (1 an și jumătate).
Sean "Diddy" Combs l-a încurajat pe Kanye West să „se distreze puțin”, într-un apel telefonic făcut din închisoare, în mijlocul conflictului dintre Kanye și Kim Kardashian, fosta lui soție.
Rapperul Kanye West, în vârstă de 47 de ani, intenționează să părăsească Statele Unite și să se stabilească în Europa, în încercarea de a-și relansa cariera și de a scăpa de controversele care l-au izolat de industria muzicală și de afaceri. Potrivit unor surse citate de The US Sun, artistul consideră că viitorul său în SUA este „limitat” și că Europa îi poate oferi o a doua șansă.
Kanye West revine în prim-plan cu acuzații explozive împotriva lui Kim Kardashian și a familiei sale, afirmând că i-au restricționat accesul la cei patru copii pe care îi au împreună. Într-o serie de postări pe X, rapperul și producătorul de 47 de ani a lansat atacuri dure la adresa „mafiei Kardashian”, spunând că se simte ca într-o închisoare atunci când vrea să-și vadă copiii.
Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.
Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.