Cunoscutul cântăreț Ed Sheeran, în vârsta de doar 28 de ani, s-a căsătorit in secret cu iubita sa din copilărie, Cherry Seaborn. Ceremonia a avut loc în Marea Britanie chiar înainte de sărbătorile de iarnă.
Conform The Sun, totul s-a desfășurat cu discreție totală iar la ceremonie au asistat doar aproximativ 40 de persoane apropiate și membri de familie. Fără prieteni regali sau staruri de muzica. Apreciatul artist și-a dorit ca evenimentul să fie în întregime pentru ei doi, o nuntă de iarnă micuță.
Ed Sheeran și noua lui soție s-au cunoscut din copilărie, însă au devenit un cuplu in 2015 și s-au logodit în ianuarie 2018.
Solistul britanic este apreciat și in România, iar anul acesta, pe 03 iulie, va concerta pentru prima data la noi în țară. Spectacolul va avea loc pe Arena Națională.