Bucuresti | 102,8FM SEARA dupa 7 cu FERE CHRIS ISAAC - WICKED GAME

Ed Sheeran nu poate sta departe de fiica lui. Artistul a pus cariera pe locul doi: „Mi se pare dificil să fiu plecat”

Ed Sheeran nu poate sta departe de fiica lui
Ed Sheeran nu poate sta departe de fiica lui. Profimedia

Ed Sheeran a dezvăluit că îi este foarte greu să stea departe de fiica lui în vârstă de 15 luni. Artistul și-a pus cariera pe locul doi și se axează pe viața de familie. 

Ed Sheeran își ia rolul de tată foarte în serios și a ales să pună cariera pe locul doi. Cântărețul, în vârstă de 30 de ani, a recunoscut miercuri în timpul unei emisiuni că îi este greu să fie departe de Lyra și de soția sa, Cherry Seaborn, chiar dacă doar pentru câteva zile.

„Îmi place foarte mult să fiu tată. Am început cariera ca fiind hobby-ul meu, apoi într-o zi am fost plătit pentru asta și a devenit slujba mea. Am descoperit că nu am niciun scop în afară de asta. Când mi-am acordat timp liber de la serviciu nu făceam nimic din ce îmi plăcea pentru că iubesc muzica. De fapt, mi se pare foarte dificil, fiind plecat. A existat o conversație despre faptul că aș putea să le iau pe Cherry și pe Lyra aici, însă diferența de fus orar pur și simplu nu este distractivă pentru un copil. Acum are 15 luni, așa că merge, vorbește, în permanență cu puțină pâine în mână”, a declarat Ed Sheeran. 

Citește și: Soția lui Ed Sheeran aproape și-a pierdut inelul de logodnă într-un club. Artistul a povestit totul

Ed a povestit cum Lyra a început să spună „tată” și „mamă”, dar nu crede că are mare legătură cu el și Cherry. „A spus doar tata și mama, cam asta este. Numele vin pentru că acestea sunt primele vocale pe care le pot spune. Acum cinci, șase sute de ani, oamenii considerau că se referă la ei, însă eu nu cred asta”, a mai declarat artistul, potrivit Daily Mail

Ed și Cherry și-au anunțat logodna în ianuarie 2018 și s-au căsătorit mai târziu în acel an. Cei doi au devenit părinții unei fetițe pe nume Lyra în august 2020.

Ed Sheeran crede că celebritatea lui i-ar putea dăuna

Lui Ed Sheeran îi este teamă că faima sa o va afecta pe Lyra, că va avea un impact asupra traiului ei de zi cu zi, dar și asupra relațiilor pe care le va lega. „Cred că voi avea destule dicuții dificile cu ea despre cum oamenii se vor purta cu ea. Îi va fi greu să-și dea seama care îi sunt prietenii adevărați când va fi adolescentă. Eu știu care îmi sunt prietenii foarte apropiați și după 10 ani de carieră. Sper ca și ea să-și dea seama, dar vom vedea”, a mărturisit Ed.

Citește și: Ed Sheeran, declarație emoționantă despre venirea pe lume a fiicei sale: ”Este un miracol!”

În august 2020, Ed Sheeran a devenit tată pentru prima dată, după ce soția lui, Cherry Seaborn, a adus-o pe lume pe micuța Lyra Antarctica. Viața lui Ed s-a schimbat radical de la acel moment: „Mă face să vreau să mă trezesc foarte devreme pentru a avea mai mult timp pe parcursul zilei. Viața mea este mai plină și reușesc să extrag mai mult din fiecare zi”, a mai adăugat artistul despre care se știe că-și dorește o familie numeroasă.

Galerie foto

Top citite
01 Lourdes Leon
Lourdes Leon, fiica Madonnei, despre momentul care i-a schimbat viața: „Am realizat că nu eram conectată emoțional”
02 andreea banica si sora ei
Andreea Bănică, poze rare cu sora ei cu șapte ani mai mare, cu care seamănă foarte bine. În costume de baie, la cafea sau pe plajă
03 Ed Sheeran/ Profimedia
Cum arată tatuajele colorate ale lui Ed Sheeran. Val de reacții după ce artistul și-a etalat bustul gol pe rețelele de socializare 
04 kim kardashian, kanye west si copiii lor
Kanye West spune că nu a vrut copii cu Kim Kardashian: "Nu mi-am dorit copii cu această persoană după primele două luni împreună"
05 Marni Fall/Winter 2024 Fashion Show - Milan Fashion Week - Womenswear Fall/Winter 2024-2025
Bianca Censori vrea un copil cu Kanye West pentru a salva căsnicia. Apropiații se tem că are un motiv ascuns
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Sia / Profimedia
Sia pune capăt mariajului cu Dan Bernard după doi ani de căsnicie. Motivul invocat de artistă 

Cântăreața australiană Sia, în vârstă de 49 de ani, cunoscută pentru hiturile Chandelier și Cheap Thrills, a depus oficial cererea de divorț de soțul său, Dan Bernard, punând capăt unei căsnicii de doi ani.

Feli
De ce s-a despărțit Feli de tatăl fiicei ei. Artista, noi declarații: „Nu am vrut ca Nora să trăiască ce am trăit eu!”

Au trecut mai bine de doi ani de când Feli s-a despărțit de Cătălin, tatăl fiicei sale, iar acum a făcut noi declarații despre acel moment, pe care l-a pus în topul celor mai grele momente din viața ei.

Hailie, fiica lui Eminem, noi imagini în care și-a etalat burtica proeminentă
Hailie, fiica lui Eminem, noi imagini în care și-a etalat burtica de gravidă. Fanii au reacționat imediat: „Ești atât de frumoasă”

Hailie Jade, fiica lui Eminem în vârstă de 29 de ani, se pregătește să devină mamă pentru prima dată, iar acum a fost protagonista unei ședințe foto inedite, în cadrul căreia și-a etalat burtica proeminentă.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”
Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”

Jay Leno, devotat soției diagnosticate cu demență: „Asta e iubirea. Aș prefera să fiu cu ea decât oriunde altundeva”

FILM NOW Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul:
Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"

Emma Watson la 35 de ani. De ce a ales să se retragă din lumina reflectoarelor și cu ce-și umple timpul: "Nu eram fericită"

DIGI WORLD Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri

Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri

DIGI ANIMAL WORLD Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”

Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”

DIGI LIFE De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
DIGI24 Conclavul este „înfricoșător”. Mărturia unui cardinal despre alegerea noului papă
Conclavul este „înfricoșător”. Mărturia unui cardinal despre alegerea noului papă
DIGI SPORT Și-a lăsat soția acasă și a plecat la ”capătul lumii” pentru 25.000 €! A izbucnit în lacrimi când a dezvăluit motivul
Și-a lăsat soția acasă și a plecat la ”capătul lumii” pentru 25.000 €! A izbucnit în lacrimi când a dezvăluit motivul
DIGI FM Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a continuat știrile, în ciuda panicii. Video viral
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a continuat știrile, în ciuda panicii. Video viral
UTV Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire invizibile”
Ce îi lipsește cel mai mult Iuliei Vântur de când s-a mutat în India: „De România sunt conectată cu fire invizibile”