Anca Țurcașiu iubește să călătorească, nu este niciun secret pentru nimeni, iar aceasta a ales să-și petreacă Paștele în Egipt. Evident, artista a rămas activă pe rețelele sociale, iar imaginile făcute publice pe internet i-au impresionat pe fani.
În ultimele zile, Anca Țurcașiu a fost în centrul atenției pe rețelele sociale, întrucât artista a profitat de faptul că se află într-o vacanță și a făcut publice imagini care mai de care mai inedite, stârnind astfel aprecierea internauților, care au felicitat-o pentru felul în care își trăiește viața mai ales după divorț.
Într-o serie de fotografii postate pe rețelele sociale, artista apare pe o ambarcațiune, etalându-și trupul perfect într-un costum de baie format din două piese.
Aceasta a ajuns, de asemenea, și în Cairo, Egipt, unde n-a ratat ocazia de a se fotografia pe cămilă.
Îmbrăcată în pantaloni mulați și într-un maiou, artista și-a etalat silueta, impresionându-și fanii care n-au rezistat să nu reacționeze: ”Ești frumoasă!”, ”Există viață și după divorț!”, ”Superbă ca întotdeauna!”
Ce spunea Anca Țurcașiu despre divorț
După 22 de ani de căsnicie, în vara lui 2020, Anca Țurcașiu anunța că a divorțat de medicul stomatolog Cristian Georgescu. A trecut peste dezamăgire și a reușit să-și reclădească încrederea în ea. Astăzi, poate spune că a iertat și că este liniștită. Mai mult, e gata să dea din nou o șansă iubirii.
Artista de 51 de ani a stat de vorbă cu cei de la Click! despre cum arată viața ei acum și despre cum a luat-o de la capăt pe cont propriu: "Suflet vindecat! Ce complicat! Da, am învățat să iert și să merg mai departe! Da, am sufletul liniștit în clipa asta și sunt deschisă cu brațele către cer să aștept tot ce poate să îmi dea Dumnezeu, pentru că merit! Simt că merit".
"E bine să nu ai regrete, trăiesc azi, acum, aici! Dar poate că am un regret, că am avut încredere prea mare în oameni. Sunt destul de atentă astăzi și circumspectă și am învățat să mă valorizez și să mă pun pe mine pe primul plan și să mă iubesc foarte mult, să îmi ofer bucurie în fiecare zi", a povestit artista despre capitolul regrete.