POVESTEA CARE L-A IMPRESIONAT PE SMILEY, la PROFM
Familia Pandele, din comuna Scrioaştea, judeţul Teleorman, este exemplul perfect al faptului că, indiferent de situația materială, educația copiilor primează. Ion (68 de ani) și soția sa sunt părinții a nouă copii. Bărbatul, care are o pensie de 518 lei, a făcut un împrumut în valoare de 2.000 lei la bancă, pentru a trimite șase din cei nouă copii la școală, însă mărturisește că aceștia sunt cea mai mare avere pe care i-a dat-o Dumnezeu.
Invitat la matinalul ProFM cu Greeg și Onuc, Smiley a fost profund mișcat de situația familiei Pandele, dar mai ales de ambiția părinților de a-și ține copiii la școală, motiv pentru care le-a promis celor mici că le va asigura toate rechizitele necesare.
"Chiar în prima zi de școală am fost invititatul lui Greeg și al lui Onuc la matinalul ProFM, iar ei mi-au povestit despre această familie, iar eu m-am oferit să le iau rechizite pentru școală. Așa mi-a venit să procedez și așa consider că trebuie să reacționăm în general noi, ca oameni, dacă putem să acordăm o mână de ajutor doar pentru că putem, să o și facem!", a spus Smiley.
Citește AICI POVESTEA INTEGRALĂ: Smiley, IMPRESIONAT de POVESTEA unui TATĂ care s-a DESTĂINUIT la ProFM. SACRIFICIILE pe care le-a făcut pentru a-și trimite copiii la școală
Andrei (7 ani), Loredana (10 ani), Lucian (11 ani), Găbiță (13 ani), Cristian (14 ani), Ionuț (16 ani) sunt cei șase copii care încă merg la școală și care au fost prezenți în studioul lui Smiley.
Greeg și Onuc au fost cei care i-au condus pe cei mici la studio, pentru ca în final să le înmâneze acestora și două laptopuri oferite de IT LOFT și ProFM.
Loredana, fetița de 10 ani a soților Pandele, a cântat sub îndrumarea lui Feli Donose, iar toți cei prezenți au aplaudat-o pentru talent și curaj.
După vizita făcută la studioul lui Smiley, domnul Ion Pandele a intrat în direct, la matinalul ProFM, pentru a mulțumi, încă o dată, lui Smiley și echipei ProFM.
"A fost nemaipomenit la Smiley. Vorbim seara, vorbim dimineața, în fiecare zi, despre cât de bine ne-am simțit în compania lui, la studio. După vizita pe care au făcut-o la Smiley, mi-au spus toți << tati, punem mâna pe carte și nu ne mai lăsăm. Trebuie să intrăm toți la liceu >>, sunt foarte încântați. Vă mulțumim!", a spus Ion Pandele.