Anastasia și NOSFE colaborează pentru prima oară și lansează „Verde", un single sensibil despre lupta pe care doi îndrăgostiți o poartă pentru iubire și fericire. Produsă de către Mario Morreti, „Verde" este despre doi oameni vulnerabili în fața iubirii, care sunt supuși încercărilor și obstacolelor pentru a reuși.
Dar ce faci atunci când unul dintre ei cedează și alege să fugă în loc să iubească? „Tu nu schimba drumul ca fumul" este versul ce arată că iubirea este un drum cu sens unic, ce are nevoie de două inimi pentru a întregi una.
„Piesa e un drum de mașină, în care te urci și întrebi inima în loc de Waze care e destinația. NOSFE a înregistrat primul strofa lui, iar eu am rezonat imediat cu mesajul. Am ascultat, am scris versurile inspirate de perioada prin care treceam eu atunci și s-au potrivit la fix", povestește Anastasia.
„S-a legat frumos colaborarea cu Anastasia, din momentul în care ne-am cunoscut la studio. Mesajul piesei este unul cu care mă identific, așadar mi-a venit foarte natural să scriu. Clipul se împletește foarte frumos cu piesa, dar nu vreau să vă stric surpriza. Vă pupă UNCHIU!", adaugă NOSFE.
În 2012, Anastasia s-a făcut remarcată în cadrul show-ului X Factor, însă a renunțat la concurs pentru a-și lansa primul single din cariera solo. A lansat „Te iert" și „E nebunie", piese compuse chiar de ea, dar și „Ce păcat" și „La revedere" sau „Ana". De-a lungul timpului, Anastasia a colaborat cu Puya pentru „Mâine e o nouă zi" și „Cu talent", iar cu Sișu pentru „Un drum lung".