Dacă ai un prieten extrem de vorbăreț, află că nu are cum să o întreacă pe Miruna noastră.
Încadrează vorbăria la pasiuni și spune că îi place să povestească, să empatizeze și să își transmită sentimentele prin mimică și gesturi. Chiar dacă să vorbească mult părea că este defect în copilărie, Miruna a știut cum să-l transforme în calitate și, ulterior, chiar într-un început de carieră.
Astăzi, continuă prin a posta daily-uri, schimbă vibe-ul unei întregi comunități și face oamenii să zâmbească.
După 6 luni de radio s-a apucat întâmplător de TikTok. După un an jumătate de TikTok, i s-a propus să intre în echipa PROFM. De data aceasta nu a mai stat pe gânduri și a venit instant la București.
PROFM este începutul ei. Un început promițător, așa cum a visat dintotdeauna. Aici își dorește să evolueze și se bucură de fiecare etapă prin care trece: „ Am o libertate pe care nici nu mi-aș fi permis să o cer în altă parte. Am fost susținută încă din primele zile, deși, din cauza emoțiilor, la început nu puteam să dau 100%. Mi s-a oferit răbdare și toleranță, iar eu cred că acestea sunt cele mai importante lucruri la un job. Faptul că vin cu inima deschisă mă bucură cel mai tare.”.