Bucuresti | 102,8FM VENGER pana la 4 cu VENGER EVA TIMUSH - IMI PLACE PLOAIA (NEW PW)

12004 articole scrise de ProFM

adrian sina nunta pakistan

Câți bani câștigă Adrian Sînă când cântă la nunți de trei zile și trei nopți, în India sau Pakistan, în fața a peste 1000 de persoane

Recent, Adrian Sînă a fost acuzat de o mireasă că i-a stricat nunta, după ce nu a mai putut ajunge să cânte în ziua ei cea mare. Fostul membru al trupei Akcent face echipă cu o trupă de instrumentiști și două soliste, Irina și Miruna, și cântă cu ei la nunți atât în țară, cât și în străinătate.

Shania Twain

A împlinit 58 de ani, arată ca o puștoaică și nu se teme să îmbătrânească. Shania Twain: „Îmi iubesc corpul mai mult ca oricând!”

A trecut puțin timp de când Shania Twain a împlinit 58 de ani, iar acum artista a vorbit, în cadrul unui interviu pentru New York Post, despre schimbările care apar odată cu înaintarea în vârstă.

Cardi B Cardi B

Cardi B, mai mult descoperită decât îmbrăcată, într-o rochie din plasă, total transparentă. A petrecut până dimineața în club

După gala VMA, unde a apărut pe scenă alături de Megan Thee Stallion, Cardi B a continuat petrecerea până dimineață. La 3:30 noaptea, rapperița a fost pozată de paparazzi în timp ce ieșea dintr-un hotel din New York și pleca spre o petrecere.

Britney Spears/  Profimedia

Noi dezvăluiri despre viața amoroasă a lui Britney Spears. Cine este bărbatul cu care ar avea o relație după separarea de Sam Asghari

Britney Spears, celebra cântăreață în vârstă de 41 de ani, este în centrul atenției de când a anunțat separarea de Sam Asghari. Potrivit unor surse, aceasta ar avea o relație cu un fost angajat care are un trecut controversat.

Sia și Dan Bernard

Sia, despre cât de tare a afectat-o divorțul din 2016: "3 ani nu m-am dat jos din pat". Acum e din nou fericită și proaspăt căsătorită

Sia a povestit recent perioada neagră prin care a trecut în 2016, când a divorțat de primul ei soț, cineastul Erik Anders Lang. Momentele grele au inspirat-o în munca ei pentru următorul album, "Reasonable Woman".

mira

Mira, accident în Capitală cu mașina ei de lux: "Mă încearcă Dumnezeu ceva de speriat"

În vara anului trecut, Mira și-a făcut un mare cadou: și-a cumpărat o mașină electrică, de lux, al cărei preț depășește 70.000 de euro. Astăzi, însă, tânăra solistă a făcut accident în București. Un alt șofer a intrat în mașina ei și a avariat-o, așa că pentru ceva timp va depinde de taxiuri și prieteni, întrucât bolidul a ajuns direct la service.

andreea banica

Andreea Bănică, poze în costum de baie de acum, la 45 de ani, și de când avea 23 de ani: "Nu m-am lăsat pradă bisturiului"

Andreea Bănică este una dintre cele mai active cântărețe de pe rețelele sociale. Aceasta împarte cu admiratorii ei momente din viața de zi cu zi, de acasă, de la concerte sau din vacanțe. Vara aceasta, ca în fiecare sezon călduros, nu lipsesc nici instantaneele în costum de baie, dar cele mai recente sunt o surpriză și pentru ea, și pentru fani. Andreea le-a arătat tuturor cum arăta în costum de baie când avea 23 de ani, într-o poză de care ea nici nu mai știa, trimisă de un fan.

'Good Morning Britain' TV show, London, UK - 14 Sep 2023

Fostul soț al lui Amy Winehouse, în ziua în care artista ar fi împlinit 40 de ani: Aș face totul diferit. E devastator că nu este aici

Pe 14 septembrie, Amy Winehouse ar fi împlinit 40 de ani. Într-un interviu rar, pe care l-a acordat celor de la Good Morning Britain, fostul soț al artistei, Blake Fielder-Civil, a declarat că ar face „totul diferit” în relația lor dacă ar putea da timpul înapoi.

Justin Bieber and Hailey Bieber arrive to church in Los Angeles. The couple arrive hand in hand and compliment one another's looks.

Hailey și Justin Bieber, cinci ani de căsnicie. Mesajul transmis de artist i-au emoționat pe fani: „Ce frumos ai spus!”

Hailey și Justin Bieber continuă să se iubească la nebunie, iar dovadă este chiar mesajul făcut public de artist în ziua în care au aniversat cinci ani de la nuntă.