Pe Beyonce a lăsat-o vocea! Şi-a amânat deja anumite concerte
Concertul pe care cântăreața ar fi trebuit să-l susțină în statul american New Jersey, pe 7 septembrie, a fost amânat, iar motivele sunt de ordin medical.
Concertul pe care cântăreața ar fi trebuit să-l susțină în statul american New Jersey, pe 7 septembrie, a fost amânat, iar motivele sunt de ordin medical.
Actorul ar fi primit o ofertă uriașă de la Sony pentru a se reîntoarce în rolul spionului James Bond, potrivit site-ului contactmusic.com.
Voltaj a lansat cel de-al zecelea album din carieră, intitulat "X" și pregătește lansarea single-ului și videoclipului "Nana", o colaborare inedită cu Ruby și Colin.
Vezi videoclipul noii piese Carla's Dreams - Imperfect!
Aflată într-o scurtă vizită la Sighișoara, Ruby și-a pus pe jar fanii de pe Facebook cu una dintre postările sale.
Tuturor ni s-a întâmplat măcar o dată în viață să ne placă o melodie, dar să nu știm cine cântă. Așa că inevitabil a urmat un brainstorming cu tine însuți.
Cu siguranță ai auzit expresiile "te-ai bronzat ca un tractorist", sau "ce bronz de sapă ți-ai tras". Știm cu toţii cât de nerăbdători suntem atunci când vine vorba de plajă, însă, dacă crezi că vara asta încă nu te-ai distrat suficient sau ai avut parte de neplăceri în vacanţă, gândeşte-te serios cum au ars-o ăștia, la propriu.