Bucuresti | 102,8FM LIZA de la 10 cu LIZA SABAU ALEXIA - PLOUA CU SERVETELE (NEW PW)

Un concert al rapperului Travis Scott la piramidele din Giza, anulat de autorităţi: „Am găsit imagini cu privire la ritualuri stranii”

Travis Scott
Travis Scott, unul dintre cei mai de succes rapperi. / Fotto: Getty Images

Sindicatul muzicienilor egipteni a interzis marţi un concert al rapperului american Travis Scott la piramidele din Giza, programat pentru 28 iulie, argumentând că spectacolul contravine ''tradiţiilor poporului egiptean'', relatează AFP.

În mod frecvent, staruri internaţionale ale muzicii pop organizează concerte de amploare la baza piramidelor din Cairo, urmând exemplul trupei americane de hip-hop Black Eyed Peas, care a concertat în octombrie 2021, potrivit Agerpres

Sindicatul muzicienilor se opune foarte rar unor astfel de evenimente, deşi este în conflict de ani întregi cu muzica urbană egipteană, în special cu cea rap.

Citește și: Din ce cauză au murit cele 10 persoane la concertul lui Travis Scott. Legiștii, primele date oficiale despre tragedia de la Astroworld

În plus, Egiptul este în plină campanie împotriva a ceea ce autorităţile au etichetat drept o ''rescriere'' a istoriei şi combate aprig mişcări afro-americane care revendică o filiaţie cu faraonii.

Marţi, sindicatul muzicienilor, care autorizează concertele şi supervizează piaţa de muzică din această ţară arabă, a explicat într-un comunicat că aprobă toate concertele cu condiţia să nu ''submineze obiceiurile şi tradiţiile ancestrale ale poporului egiptean''.

''După examinarea opiniilor exprimate pe reţelele de socializare şi ale poziţiei artistului, sindicatul a găsit imagini şi informaţii documentate cu privire la ritualuri stranii pe care acesta le practică şi care sunt împotriva tradiţiilor noastre'', se mai spune în comunicat.

Citește și: Kylie Jenner și rapper-ul Travis Scott nu mai formează un cuplu. Motivele pentru care cei doi au decis să ia o pauză

Comunicatul nu detaliază ''ritualurile'' pe care i le atribuie lui Travis Scott, unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi hip-hop americani şi care în prezent se află într-un turneu mondial. 

Galerie foto

Top citite
01 Justin Bieber/ Profimedia
Justin Bieber, suspectat că ar face parte dintr-un cult: „Nu mai are pe nimeni”. Prietenii artistului sunt îngrijorați
02 Kanye West Is Seen Leaving Son, Saint West,  Basketball Game In Los Angeles - 22 Mar 2024
Kanye West, acuzat că tulbură liniștea cu audiții naziste. Bianca Censori, gata să pună capăt mariajului
03 Katy Perry/ Profimedia
Cum a reușit Katy Perry să strângă o avere de 400 de milioane de dolari. Artista a dezvăluit secretul: „Totul începe cu un gând”
04 Justin Bieber/ Profimedia
Justin Bieber ar avea datorii de milioane de dolari, potrivit apropiaților: „Se confruntă cu propriii demoni”
05 Noah Cyrus / Profimedia
Noah Cyrus s-a asigurat că atrage toate privirile pe scena de la Coachella. Fiica lui Billy Ray, seducătoare într-o rochie transparentă
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Dua Lipa și Callum Turner/ Profimedia
Dua Lipa, mândră de inelul de logodnă primit de la Callum Turner. Artista radiază în brațele iubitului ei

Dua Lipa a revenit triumfătoare la Londra după etapa din Noua Zeelandă a turneului său „Radical Optimism” și a fost întâmpinată cu dragoste de logodnicul său, actorul britanic Callum Turner. Cântăreața în vârstă de 29 de ani nu a pierdut ocazia să împărtășească pe Instagram câteva imagini tandre care i-au topit pe fani și care au scos la lumină un detaliu prețios: inelul orbitor de logodnă.

Keri Hilson și Beyoncé/ Profimedia
Keri Hilson rupe tăcerea: „Am fost forțată să o disprețuiesc pe Beyoncé”. Momentul care a pus capăt carierei sale

Keri Hilson, odinioară considerată una dintre cele mai promițătoare voci ale R&B-ului, a vorbit deschis despre episodul care i-a afectat profund cariera și imaginea publică, respectiv presupusul atac muzical la adresa lui Beyoncé în remixul piesei Turnin' Me On, lansat în 2009. Artista de 42 de ani susține acum că a fost forțată să interpreteze acele versuri controversate, versuri care au fost scrise de altcineva și care au dus la ani de ostilitate și izolare profesională.

Britney Spears, alături de Paul Soliz
Britney Spears, din nou singură. De ce l-a părăsit pe fostul iubit cu trecut controversat

Britney Spears, în vârstă de 43 de ani, a pus capăt relației controversate cu Paul Soliz, fost muncitor de întreținere devenit partener romantic, cunoscut pentru trecutul său penal și reputația de „tată iresponsabil”. Despărțirea definitivă a avut loc în apropierea Zilei Îndrăgostiților, după o reconectare scurtă la începutul anului, potrivit unor surse citate de TMZ.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Demi Moore, adevărul despre sacrificiile făcute pentru Hollywood: „Îmi torturam corpul pentru roluri”
Demi Moore, adevărul despre sacrificiile făcute pentru Hollywood: „Îmi torturam corpul pentru roluri”

Demi Moore, adevărul despre sacrificiile făcute pentru Hollywood: „Îmi torturam corpul pentru roluri”

FILM NOW George Clooney, în direct la tv, după ce internetul l-a criticat fără milă pentru noua lui culoare de păr: „Știu că nu arată bine
George Clooney, în direct la tv, după ce internetul l-a criticat fără milă pentru noua lui culoare de păr: „Știu că nu arată bine"

George Clooney, în direct la tv, după ce internetul l-a criticat fără milă pentru noua lui culoare de păr: „Știu că nu arată bine"

DIGI WORLD Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri

Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri

DIGI ANIMAL WORLD Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”

Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”

DIGI LIFE De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
DIGI24 Un stat din SUA a depășit PIB-ul Japoniei și a devenit a patra putere economică mondială
Un stat din SUA a depășit PIB-ul Japoniei și a devenit a patra putere economică mondială
DIGI SPORT Intervenție în forță: două cuvinte transmise, după ce a fost anunțată ”despărțirea” lui Gerard Pique de Clara Chia
Intervenție în forță: două cuvinte transmise, după ce a fost anunțată ”despărțirea” lui Gerard Pique de Clara Chia
DIGI FM Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a continuat știrile, în ciuda panicii. Video viral
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a continuat știrile, în ciuda panicii. Video viral
UTV Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”