Bucuresti | 102,8FM SEARA dupa 7 cu FERE LOLA YOUNG - MESSY (NEW PW) (CENZURAT)

Trei persoane, inculpate în legătură cu moartea lui Liam Payne, în Argentina. Una dintre acestea era apropiată de cântăreţ

Liam Payne
Liam Payne. Getty Images

Trei persoane au fost inculpate în legătură cu moartea fostului membru al trupei One Direction Liam Payne, în Argentina, fiind acuzate de furnizarea de narcotice şi abandonarea unei persoane, urmată de deces, conform The Guardian. Procurorii spun că au pus sub acuzare o persoană apropiată de cântăreţ, un angajat al hotelului şi un suspect de trafic de droguri.

Testele toxicologice au relevat că, la momentul decesului, Payne avea urme de alcool, cocaină şi un antidepresiv în corpul său, au declarat joi procurorii într-un comunicat, transmite News.ro.

Fostul membru al trupei One Direction a căzut de la balconul unui hotel, de la etajul al treilea, în cartierul Palermo din Buenos Aires, pe 16 octombrie.

Dezvăluiri despre ultima zi din viața lui Liam Payne: „Ar fi fost în contact, ea i-a scris chiar în ziua în care a murit”

La acel moment, martorii au relatat că au auzit bubuituri şi uşi trântite pe parcursul după-amiezii, urmate de un strigăt puternic. Personalul hotelului a sunat la serviciile de urgenţă pentru a raporta un oaspete „afectat de droguri şi alcool” care „distrugea” o cameră. Corpul bărbatului de 31 de ani a fost găsit în curtea interioară a hotelului Casa Sur în cursul după-amiezii.

Poliţia l-a declarat decedat la faţa locului, spunând că a suferit o „vătămare foarte gravă” la baza craniului. Medicii legişti au concluzionat ulterior că moartea lui Payne a fost cauzată de „traume multiple” şi „hemoragie internă şi externă” ca urmare a căderii.

Liam Payne plănuia să se căsătorească în următorul an. Iubita lui are "inima zdrobită" după moartea lui: "Nimic din asta nu pare real"

Galerie foto

Ce rol au avut cele trei persoane în moartea lui Lyam Payne

Una dintre cele trei persoane acuzate se pare că l-a vizitat în mod regulat pe Payne pe durata şederii sale de două săptămâni în oraş. Aceasta a fost acuzată de abandonul unei persoane, urmat de deces – o infracţiune ce poate atrage o pedeapsă între cinci şi 15 ani de închisoare – şi de facilitarea accesului la narcotice.

A doua persoană, care este un angajat al hotelului, „trebuie să răspundă pentru două livrări dovedite de cocaină”, au spus procurorii. Cea de-a treia persoană este acuzată, de asemenea, de furnizarea de narcotice pe 14 octombrie.

Procurorii au precizat că autorităţile au colectat câteva zeci de mărturii şi au efectuat nouă percheziţii în locuinţe din provincia Buenos Aires, confiscând mai multe dispozitive personale. Au fost analizate, de asemenea, peste 800 de ore de imagini video.

În declaraţia lor, procurorii au exclus posibilitatea sinuciderii, afirmând: „Lipsa reflexului de apărare sau de auto-conservare în timpul căderii, împreună cu alte date relevante privind consumul său, ne permit să concluzionăm că Liam Payne nu era pe deplin conştient sau se afla într-o stare de diminuare sau pierdere vizibilă a conştiinţei în momentul căderii.”

De asemenea, a fost exclusă posibilitatea unei „intervenţii fizice din partea unei terţe persoane”.

Liam Payne și luptele sale cu problemele de sănătate mintală

Payne, născut în Wolverhampton, Anglia, a ajuns în One Direction după ce a apărut la emisiunea britanică The X Factor în adolescenţă. Grupul, care a devenit una dintre cele mai mari trupe de băieţi din toate timpurile, a vândut peste 70 de milioane de discuri la nivel mondial înainte de a intra într-o pauză nedeterminată în 2016.

Payne a vorbit anterior despre luptele sale cu problemele de sănătate mintală, mărturisind că în perioada de maxim succes a trupei a început să consume alcool şi un medicament antiepileptic ca stabilizator de dispoziţie pentru a face faţă stărilor emoţionale extreme prin care trecea.

Tatăl lui Payne, Geoff, a călătorit la Buenos Aires după moartea fiului său, întâlnindu-se cu fanii şi vizitând Cimitirul Britanic, unde rămăşiţele fiului său erau păstrate. La începutul acestei săptămâni, trupul lui Payne a fost repatriat în Marea Britanie.

Top citite
01 kate cassidy, liam payne
Iubita lui Liam Payne, cinci luni de durere de la pierderea artistului: „Vorbesc despre el la prezent. E greu să accept că nu mai e”
02 Liam Payne si iubita lui, Kate Cassidy
Iubita lui Liam Payne, interviu dureros despre pierderea solistului: "Încă nu cred că nu mai e. Am simțit că suntem suflete pereche"
03 Premiile Grammy 2025 au fost decernate
Grammy 2025. Șapte momente de neuitat de la gală. Cine sunt artiștii care au stârnit ample controverse (FOTO și VIDEO)
04 Kate Cassidy și Liam Payne/ Foto: Instagram
Gestul făcut de iubita lui Liam Payne la două luni de la moartea artistului. Kate Cassidy și-a emoționat fanii
05 robbie
După moartea lui Liam Payne, Robbie Williams cere înfiinţarea unui grup de sprijin pentru tinerii artişti: Faima nu e o soluţie miracol
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Cheryl Cole la inmormantarea lui liam payne
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din florile depuse de ea

Liam Payne, fostul membru al trupei One Direction, a fost înmormântat la mai mult de o lună după ce și-a pierdut viața în Argentina, la numai 31 de ani. O ceremonie privată a fost ținută în Amersham, un oraș apropiat de Londra.

Rita Ora/ Profimedia
Rita Ora a izbucnit în lacrimi în timp ce vorbea despre Liam Payne la Gala MTV: „A făcut parte din lumea mea”

Rita Ora i-a adus un omagiu emoționant prietenului și fostului coleg de scenă Liam Payne, duminică seara, în cadrul MTV Europe Music Awards (EMAs), care s-a desfășurat la Co-op Live din Manchester.

Liam Payne/ Profimedia
Dezvăluiri despre ultima zi din viața lui Liam Payne: „Ar fi fost în contact, ea i-a scris chiar în ziua în care a murit”

Nicole Scherzinger, fosta membră a trupei Pussycat Dolls, ar fi fost în contact cu Liam Payne în ziua în care acesta s-a stins din viață.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are
Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"

Fran Drescher, sinceritate și declarații fără perdea. Recunoaște că are "prieteni cu beneficii": "Sunt Fran Drescher! Ce credeți?!"

FILM NOW Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight
Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight

Kristen Stewart s-a căsătorit cu iubita ei, Dylan Meyer, într-o ceremonie discretă în casa lor. Cine e soția actriței din Twilight

DIGI WORLD Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale

Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale

DIGI ANIMAL WORLD Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

DIGI LIFE Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
DIGI SPORT ”Crezi în Dumnezeu?”. David Popovici i-a răspuns în trei cuvinte unui copil, iar Gigi Becali a reacționat
”Crezi în Dumnezeu?”. David Popovici i-a răspuns în trei cuvinte unui copil, iar Gigi Becali a reacționat
DIGI FM Când se alege noul Papă. Cine sunt cei șase cardinali care se află în topul favoriților
Când se alege noul Papă. Cine sunt cei șase cardinali care se află în topul favoriților
UTV Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară