Considerată una dintre cele mai apreciate artiste la nivel internațional, Adele se bucură de succes pe toate planurile. Cântăreața e într-o formă fizică de invidiat, și-a lansat un nou album, are o relație și, în plus, ar urma să încaseze nu mai puțin de 500.000 de lire sterline pe seară pentru spectacolele din Las Vegas.
Potrivit Daily Mail, Adele va susține concerte la Caesars Palace's Colosseum, iar suma încasată de artistă s-ar ridica la 500.000 de dolari per seară, întrucât prețurile biletelor plătite de fani sunt exorbitante. Mai exact, ele încep de la 700 de lire sterline și pot ajunge chiar și la 9.000 de lire sterline, pentru cele mai bune locuri.
Citește și: Top 9 melodii de la Adele pe care să le asculți când ești trist
Adele, care are o valoare estimată la 220 de milioane de dolari, va locui într-un studio de la Caesars, pentru care va plăti 30.000 de lire sterline pe noapte și care ”vine la pachet” cu un majordom, asistent, șofer, dar și pază.
De asemenea, Adele ori oricare dintre invitații ei vor avea ocazia de a cina ori de a bea ceva gratuit, în orice resort Caesars.
Recordul actual al veniturilor realizate de spectacolele susținute în Las Vegas îi aparține cântăreței Celine Dion, care a încasat peste 461 de milioane de lire sterline.
Fanii nevaccinați nu pot intra la concertele lui Adele
Pentru participarea la spectacolele care vor avea loc din februarie în aprilie, în fiecare weekend, în Las Vegas, organizatorii au decis ca persoanele nevaccinate să nu poată asista.
Organizatorul evenimentului a cerut tuturor participanților să fie vaccinați anti-Covid cu ambele doze cu cel puțin 14 zile înainte de concerte. De asemenea, fanii vor trebui să prezinte un test Covid negativ, efectuat cu 48 de ore înainte de eveniment. Prin urmare, pentru a putea participa la concertele lui Adele de la Caesars Palace Colosseum din Las Vegas spectatorii trebuie să fie vaccinați dar să prezinte și dovada că nu s-au reinfectat.