Rihanna nu-și mai ascunde sarcina. Cântăreața în vârstă de 33 de ani a marcat de curând prima apariție publică după ce a dezvăluit că va deveni mamă, iar aceasta a întors privirile celor din jur.
A trecut o săptămână de zile de când Rihanna a dezvăluit că așteaptă un copil cu iubitul ei, A$AP Rocky, iar acum aceasta a fost surprinsă pe străzile din Harlem.
În imaginile respective, Rihanna poartă niște colanți negri, pe care i-a asortat cu un top cu elastic, ce-i lasă la vedere burtica proeminentă.
Totodată, artista și-a completat ținuta cu niște pantofi cu tocuri înalte, cu o geacă din fâș oversized și cu niște ochelari de soare.
Citește și: Cum a reacționat tatăl celebrei Rihanna când a aflat că va fi bunic
Rihanna, mai fericită ca niciodată
La puțin timp după ce Rihanna și A$AP Rocky au făcut anunțul, un apropiat al celor doi a făcut primele declarații despre sarcina celebrei cântăreței pentru Daily Mail, dezvăluind că trece printr-o perioadă extrem de frumoasă. „Nu ar putea fi mai fericită. Este foarte încântată să fie mamă. A avea un copil este ceva asupra căruia nu s-a concentrat niciodată, dar Rocky a convins-o să fie ”deschisă” la idee. Iubește toate schimbările corpului ei din timpul sarcinii și a sărbătorit întotdeauna femeile însărcinate în spectacolele ei pe podium pentru Fenty. Tot ceea ce face Rihanna o face în felul ei propriu, iar a avea un copil nu este diferit. Rihanna și Rocky sunt la fel ca orice alți viitori părinți. Da, se întâmplă să fie faimoși, dar sunt doar cel mai drăguț cuplu tânăr care așteaptă un copil. Mulți băieți au încercat să o aducă cu picioarele pe pământ, dar Rocky chiar a reușit să o facă. El este exagerat de romantic și îi trimite o mulțime de flori tot timpul. Ea nu s-a mai simțit niciodată așa și această relație a schimbat-o”, a spus sursa.
ASAP Rocky, îndrăgostit nebunește de Rihanna: "Ea e aleasa, e dragostea vieții mele"
Rocky, foarte privat cu tot ceea ce ține de viața lui personală, a oferit un interviu-eveniment pentru GQ, în 2021, în care a vorbit și despre dragostea lui pentru Rihanna, despre care a zis că este „Aleasa”.
„Dragostea vieții mele, doamna mea”, a spus rapperul, care a adăugat că viața este „mult mai bună” de când este îndrăgostit. „Viața este mult mai bună când îți găsești aleasa. Ea face cât un milion din celelalte. Când știi, știi. Ea este aleasa”, a spus ASAP Rocky despre Rihanna. Zvonuri despre cuplul format din cei doi artiști au apărut încă din 2013, dar între timp, fiecare a mai fost implicat în alte relații. Cu toate acestea, s-au regăsit, iar acum se iubesc și par de nedestrămat.