“Emoţiile au fost mari iar probele grele. Nu am condus niciodată legat la ochi, e o premieră. Acum, ca mă pricep, mă gândesc să încerc asta şi în traficul bucureştean”, spune râzând Liviu Teodorescu.
După ce a trecut de cele 3 probe de îndemânare, unele cu un grad maxim de dificultate, echipa Utv a demonstrat că este cea mai bună şi a reuşit să urce pe primul loc al podiumului la categoriile feminin (VJ Mihaela), masculin (Peter Pop) si mixt.
Poziţia a doua la feminin a fost ocupată de Adriana Rusu iar Ştefania Bătrânca, reporterul Digimatinalului, s-a clasat pe poziţia a treia.
La masculin lupta a fost foarte strânsă, Nono Semen, Dj ProFM, şi-a adjudecat locul 2 iar artistul Liviu Teodorescu poziţia a treia. “A fost un concurs pe cinste, mi-am dorit locul I. Peter însă a fost mai rapid şi mai motivat. La ediţia viitoare vin sigur mai pregătit”, spune amuzat Nono.
Vali Porcişteanu, colaborator al emisiunii “La volan”, a oferit, la final, un premiu special tuturor participanţilor, o cursa de circuit presărată cu drifturi şi acrobaţii.
Cum a arătat cea de-a doua ediţie a cupei “La volan” şi cum s-au descurcat concurenţii puteţi urmări într-un reportaj exclusiv în ediţia de sâmbătă, 18 iulie, de la ora 10.30, a emisiunii “La volan”, prezentată de Ana Cristina Călin.