Cea mai recentă producţie a canalului de documentare din portofoliul RCS & RDS este dedicată atât noutăţilor ştiinţifice din întreaga lume, dar şi celor mai revoluţionare descoperiri care au potenţialul de a ne schimba viaţa.
Emisiunea are scop educativ şi îşi propune să-i atragă şi pe cei care sunt mai puţin interesaţi de acest domeniu dar, în acelaşi timp, să le provoace interesul cu informaţii de ultimă oră, direct de la specialişti. Totodată, îi va ţine la curent cu noutăţile ştiinţifice şi pe pasionaţii de ştiinţă care vor afla noutăţile din domeniu din întreaga lume, dar şi inovaţiile din România.
Subiectele prezentate în ediţiile „Jurnalului de Ştiinţe” vor acoperi domenii precum medicină, spaţiu, inginerie, transport sau mediu, iar una dintre teme va promova, pe cât posibil, o reuşită din ştiinţa românească.
Emisiunea „Jurnalul de Ştiinţe” va fi prezentată de Teodora Băloi, va avea o durată de 10 minute şi va putea fi urmărită în fiecare vineri, începând cu ora 19:00, la Digi World.
Proiectul este dezvoltat intern de echipa care a realizat filmele documentare: ”Călușarii”, premiat la DocuArt Fest 2016 şi Cronograf Chișinău 2016, ”Frontierele luminii” (o producție despre construcția laserului de la Măgurele), seriile ”Vraci, rețete și secrete” şi ”Digiportrete”.