Nicole Scherzinger s-a bucurat de un succes răsunător ca membră a trupei „Pussycat Dolls”, însă a recunoscut că a fost nevoită să facă și sacrificii. Mai exact, într-un nou interviu, ea a susținut că avea un program foarte încărcat, motiv pentru care nu se putea odihni suficient.
În cadrul unui interviu acordat recent, cântăreața în vârstă de 46 de ani a vorbit despre perioada în care făcea parte din trupa „Pussycat Dolls”.
„A fost o perioadă dificilă, în care ne-am luptat cu propriii demoni și probleme. Eram mereu pe drum, niciodată nu dormeam suficient din cauza programului aglomerat”, a declarat Scherzinger într-un interviu pentru ”Sunday Times”.
„Vorbesc serios. A fost rețeta dezastrului, ca să fiu sinceră cu tine”, a mai spus ea.
Fosta jurată a emisiunii „Masked Singer” a recunoscut că lucrurile ar fi diferite în prezent, în cazul în care ar fi nevoită să plece din nou în turneu cu trupa.
„Acum există reguli stabilite și, știi, lumea este mult mai conștientă acum”, a spus Scherzinger, adăugând: „Când eram în turneu nu era așa. Ne ghidam după ideea „muncește până la epuizare”. Mi-a fost mereu greu să adorm. Am avut mereu probleme cu somnul”, a mai spus ea.
Deși a criticat programul aglomerat pe care îl avea, ea a mărturisit că nu a avut nicio problemă cu ținutele sexy pe care obișnuia să le poarte, fapt pentru care a declarat că „nu s-a simțit deloc exploatată”, mai ales că putea să aleagă ce îmbracă.
„Poate că nu mi-au plăcut unele dintre hainele pe care le purtam, dar am avut ocazia să creez multe dintre ținută și să spun «Nu, vreau să port pantaloni»”, a explicat interpreta piesei „Don’t Cha”.
Citește și: Nicole Scherzinger și iubitul ei, cuplul perfect. Zici că sunt Miss și Mister Fitness
„Am vrut să arăt ca Gwen Stefani. Așa că am purtat haine în care m-am simțit puternică, iar apoi fetele au avut posibilitatea să aleagă ce-și doreau”, a mai declarat artista.
Nicole Scherzinger a anunțat că s-a logodit pe rețelele sociale
În luna iunie a anului 2023, cântăreața a făcut publice două fotografii surprinse pe plajă, chiar în momentul în care fostul jucător de rugby îngenunchease pentru a-i pune întrebarea mult așteptată:„Vrei să fii soția mea?”
Citește și: Nicole Scherzinger, accident vestimentar pe stradă în New York. Rochia căzută pe umeri i-a jucat feste
De asemenea, într-o altă fotografie, cântăreața, care poartă o rochie midi, cu imprimeu floral și o pălărie, își etalează mândră inelul și îi zâmbește partenerul ei care și-a pus mâinile în jurul taliei sale.
„Am spus da”, a scris Nicole în dreptul fotografiilor, iar comentariile din partea fanilor și a prietenilor nu au întârziat să apară: „În sfârșit! Să fiți fericiți!”, „Frumoși, să vă țină mult timp”, „E grozav, felicitări”, „Pare sufletul tău pereche. Să fiți fericiți!”, „Mă bucur atât de mult pentru tine și Tom, vă doresc tot binele din lume”