Bucuresti | 102,8FM IRINA RIMES - SA NU UITI CAT TE-AM IUBIT

Ea este femeia care îi face toate poftele lui Conor McGregor. Luptătorul e îndrăgostit nebunește de ea

dee devlin iubita conor mcgregor
Dee Devlin, iubita luptătorului Conor McGregor

Conor și Dee s-au cunoscut într-un club de noapte în anul 2008, atunci când luptătorul avea 19 ani și visa să devină campion în MMA. Deși la acea vreme Conor McGregor nu era un nume în sporturile de contact, Dee Devlin a declarat să a fost atrasă imediat de el. 

Conor McGregor alături de iubita lui Dee Devlin

Conor McGregor alături de iubita lui Dee Devlin după victoria luptătorului în gala UFC 202 , Las Vegas, 20 august 2016. Foto Guliver / Getty Images

Conor McGregor și Devlin Lee au o relație din 2008, dar nu sunt căsătoriți

Chiar dacă au o relație de peste 10 ani, Conor McGregor și Dee Devlin nu sunt căsătoriți, ambii declarând că se simt bine așa. Recent, cei doi au fost văzuți împreună în "Versace Mansion" din Miami, acolo unde au sărbătorit-o pe mama luptătorului care a împlinit 60 de ani. Cei doi au adus-o la petrecere și pe cea mai mică moștenitoare a familiei, Croia, născută la începutul anului 2019.

conor mcgregor dee devlin croia

Conor McGregor alăturid e iubita lui, Dee Devlin și fețița lor, Croia, la o petrecere în Miami

De altfel, Dee Devlin a fost fotografiată când o alăpta pe micuța Croia. Nu este singurul copil al lor. Conor și Devlin mai au băiețel născut în 2017, este vorba de Conor Jr. 

dee devlin connor mcgregor conor jr

Dee Devlin alături de Conor McGregor și fiul lor Conor Jr în vacanță

Toțuși, răsfățata familiei este acum micuța Croia. Acestea sunt primele fotografii publice cu mezina familiei McGregor. Are ce moșteni, asta pentru că luptătorul are o avere estimată la 80 de milioane de euro. 

Conor McGregor Dee Devlin

Conor McGregor, Dee Devlin și fetița lor, Croia, la petrecerea de 60 de ani a mamei luptătorului

Conor McGregor a dat mâna cu Putin, dar iată cum au reacţionat gărzile de corp ale preşedintelui rus

Top citite
01 mc gregor
Cum va arăta yachtul-bijuterie de 3 milioane de euro al lui Conor McGregor, fabricat în ediție limitată
02 conor mcgregor dee devlin
Cadou de 620.000 de dolari pentru Conor McGregor. Ce și-a luat la 32 de ani
03 vladimir-putin-conor-mcgregor
Conor McGregor a dat mâna cu Putin, dar iată cum au reacţionat gărzile de corp ale preşedintelui rus
04 rita-ora-header-splash
Rita Ora a recunoscut relaţia cu muzicianul care a compus piese pentru Selena Gomez, Bieber şi DJ Snake
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
WTFun
andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

DSC08323-2
Ariana, 13 ani, cucerește radioul. „Bitter Sweet”, a intrat în playlistul PROFM!

Prima dată, PROFM: Ariana, adolescenta de 13 ani, a lansat „Bitter Sweet”

Partenerii noștri
PE ROZ
"La vârsta ta e cam penibil. Ai băiat cât tine de mare". Diana Munteanu, filmuleț în bikini, în zăpadă

"La vârsta ta e cam penibil. Ai băiat cât tine de mare". Diana Munteanu, filmuleț în bikini, în zăpadă

FILM NOW A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină relații intime cu partenerul de film, pentru o mai bună chimie pe ecrane
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină relații intime cu partenerul de film, pentru o mai bună chimie pe ecrane

A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină relații intime cu partenerul de film, pentru o mai bună chimie pe ecrane

DIGI WORLD Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință

Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință

DIGI ANIMAL WORLD Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă: „Vă rog!”
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă: „Vă rog!”

Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă: „Vă rog!”

DIGI LIFE Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului turistic
Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului turistic
DIGI24 Volodimir Zelenski, întrebat direct despre demisie, după amenințările făcute de Trump. Ce a răspuns președintele ucrainean
Volodimir Zelenski, întrebat direct despre demisie, după amenințările făcute de Trump. Ce a răspuns președintele ucrainean
DIGI SPORT Andrew Tate n-a stat pe gânduri și a făcut un anunț complet neașteptat, după ce a văzut ”lupta bolnavă” din România
Andrew Tate n-a stat pe gânduri și a făcut un anunț complet neașteptat, după ce a văzut ”lupta bolnavă” din România
DIGI FM Cine este șoferul care a provocat accidentul cumplit din Câmpia Turzii. Diana a murit în brațele soțului și a lăsat în urmă doi copii
Cine este șoferul care a provocat accidentul cumplit din Câmpia Turzii. Diana a murit în brațele soțului și a lăsat în urmă doi copii
UTV Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”