De altfel, dificultăți au apărut și la Facebook, care a mai dat erori în ultima perioadă. Totuși, marea problemă este pe Instagram unde mai multe conturi care aveau sute de milioane de followers au pierdut foarte mulți urmăritori. De exemplu, Ariana Grande a scăzut de la 145 de milioane de urmăritori la 142. Kylie Jenner este în aceeași situație. A pierdut 3 milioane de urmăritori. Astfel, de la 127 de milioane, acum are 124.
Cei mai afectați de această eroare sunt influencerii care trăiesc din postările pe Instagram
Instagram a confirmat că există unele probleme cu numărul de urmăritori pe anumite conturi, dar nu a spus cauza lor, ci doar că încearcă să remedieze problema. Poate pentru Ariana Grande și Kylie Jenner nu este o mare pierdere acest număr de urmăritori, pentru că au în conturi zeci de milioane de dolari, probleme sunt pentru influencerii cu mai puțini followers care depind de aceste cifre pentru a-și câștiga existența.
Instagram a confirmat problemele și a spus că vor remedia situația rapid
Cei de la Instagram spun că pierderea de followers nu este rezultatul unei acțiuni de eliminare a conturilor false sau de tip "bot", deși compania anunțase anterior că lucrează la dezactivarea acestor tipuri de conturi. "Suntem conştienți de existența unei probleme care provoacă, în cazul unor persoane, o modificare a numărului de urmăritori ai contului. Lucrăm rapid pentru a remedia situația", au scris cei de la Instagram pe contul de Twitter.