Cele trei nominalizări la premiile Grammy sau cele peste 40 milioane de albume vândute sunt realizările remarcabile ale trupei, însă acestea spun prea puțin despre modul în care Limp Bizkit a influențat scena muzicală în ultimele două decenii. Adeptă a stilului Nu Metal, Limp Bizkit a fost printre primele trupe ce a reușit exemplar să combine două stiluri muzicale complet rupte până atunci, rock și rap. Zvonurile că trupa lucrează la un album nou sunt tot mai dese, în ultima perioadă, așa că publicul de la Electric Castle se poate aștepta la surprize mari pe lângă clasicele „Rollin’”, „Break Stuff” sau „My Generation”.
Printre hiturile trupei Limp Bizkit se află "Rollin'", "Take a look around" și "Nookie"
Între single-urile de succes ale trupei se numără „Nookie”, „Re-Arranged”, Break Stuff”, „Take a Look Around”, „Rollin' (Air Raid Vehicle)", „My Generation”, „My Way” şi „Boiler”. Cel mai recent lansat este „Ready to Go" (feat. Lil Wayne), în 2013. Fondată în 1994, trupa este alcătuită în prezent din John Otto (tobe), Wes Borland (chitară), Sam Rivers (bas) şi Fred Durst (voce).
Electric Castle 2019 va avea loc în perioada 17 - 21 iulie, pe domeniul Castelului Banffy din judeţul Cluj
Pe lângă Limp Bizkit, trupele Florence + The Machine, Thirty Seconds to Mars şi Bring Me the Horizon vor fi capetele de afiş ale Electric Castle 2019. Lista completă a numelor noi confirmate pentru ediția 2019 poate fi găsită pe www.electriccastle.ro. Pe aceeași platformă sunt disponibile și abonamentele Electric Castle, care pentru următoarele 4 săptămâni, pot fi cumpărate la prețul de 499 de lei. Biletele de o zi sunt și ele disponibile online, cu prețuri cuprinse între 199 și 299 de lei. Electric Castle 2019 va avea loc în perioada 17 - 21 iulie, pe domeniul Castelului Banffy din judeţul Cluj.