Regizorul canadian James Cameron a dezvăluit că 'Avatar 2', sequelul filmului de mare succes în box office, 'Avatar', se va lansa în anul 2020, urmând ca următoarele trei sequel-uri să fie lansate în 2021, 2024 şi 2025. Cameron a scris: "E minunat să lucrez alături de cea mai bună echipă din branşă! Avatar prinde aripi pe măsură ce am început producţia simultană la cele patru sequel-uri. Călătoria continuă, 18 decembrie 2020, 17 decembrie 2021, 20 decembrie 2024 şi 19 decembrie 2025!"
James Cameron a mărturist înainte că filmarea celor patru lungmetraje în acelaşi timp se compară cu filmările la un miniserial TV. "Lucrăm concomitent, e vorba în mare, de opt ore de poveste. Va fi o provocare uriaşă să ţinem minte toate detaliile în ordine, fix unde ne plasăm în poveste. Va fi, probabil, cel mai provocator lucru pe care l-am făcut vreodată. Sunt sigur că va fi o provocare şi pentru actori. Nu, nu, nu, acest personaj nu a murit încă, eşti încă într-o anumiă etapă a vieţii sale. E o saga. E ca şi cum ai face cele trei filme 'Godfather/ Naşul' în acelaşi timp.''
Cameron a spus că nu îl îngrijorează data la care vor fi lansate filmele. Regizorul a declarat anul trecut că: ''Pentru mine nu e important când va fi lansat primul film, ci ritmul în care vor fi lansate restul. Îmi doresc să fie lansate cât mai aproape unele de celelalte.''
Lansarea în 2009 a filmului "Avatar," produse de Twentieth Century Fox, o aventură fantasy plasată în tărâmul îndepărtat şi magic al Pandorei, a surclasat toate recordurile de box office, obţinând câştiguri care nu au mai fost atinse deocamdată, de 2,8 miliarde de dolari la nivel mondial.