Andrada coordonează departamentul de Știri la PROFM. Anul trecut a plecat în Statele Unite cu o bursă la care au acces foarte puțini jurnaliști și a absolvit în timpul stării de urgență. Ne povestește cum a fost acolo, ce crede că ar putea face România pentru a ajuta copiii în aceste momente dificile, dar și despre momentele sale în care a transformat NU în DE CE NU?!
- De cât timp faci parte din echipa PROFM? Faceți o echipă minunată! Ce îți place cel mai mult la ei?
M-am mutat de la Târgu Mureș la București în iarna lui 2006, chiar pentru jobul de la PROFM. Se mărea echipa de știri și cumva am convins conducerea că merit să primesc o șansă. Mulți dintre oamenii care m-au ajutat atunci să mă adaptez îmi sunt colegi și astăzi: Alina Barbu, Adriana Pescaru, Mihaela Gioga (DigiFM).
În perioada asta atipică și apăsătoare, fiecare dintre noi continuă să muncească la cel mai înalt nivel, iar pandemia ne-a arătat că, în ciuda programelor haotice și hibride, totul se poate desfășura conform planului. Mai mult, în redacția de știri cel puțin, fiecare simte mai multă responsabilitate decât oricând față de conținutul pe care îl livrează ascultătorilor.
Am fost profund impresionată de cât de mult se ajută oamenii între ei
- Ai fost plecată un an în State, cu o bursă foarte interesantă. Spune-ne cum a fost experiența.
Am avut marea șansă să fiu Knight Science Journalism Fellow la Massachusetts Institute of Technology, una dintre cele mai bune universități din lume, iar programul mi-a permis să fac cursuri și la Harvard. În fiecare an, bursa reunește 10 jurnaliști de top americani și străini, care își iau 10 luni libere de la muncă pentru a studia. Colegii mei aveau CV-uri spectaculoase, cu articole publicate în Washington Post, BBC, Scientific American sau New Scientist, iar unul dintre ei a fost nominalizat la Pulitzer.
Am învățat mult de la colegi, dar și de la profesori. În fiecare semestru, fiecare dintre noi își putea alege ce cursuri dorea să urmeze, iar recomandarea era ca cel puțin unul să fie total diferit. L-am avut pe Bruce Schneier profesor de securitate cibernetică la Harvard, am făcut un curs despre tehnologie și schimbări sociale cu Eden Medina la MIT, am fost și la lecții de inteligență artificială, sănătate publică, tehnici de redactare și psihologia anormalului. Pe lângă asta, în fiecare săptămână aveam seminarii la care erau invitați autori de cărți și cercetători.
Am fost profund impresionată de cât de mult se ajută oamenii între ei. Și profesorii, și colegii sunt extrem de săritori. Înainte să mă întorc în țară, am făcut curățenie în casa în care am locuit cu chirie. O vecină, profesoară de spaniolă la Harvard, s-a oferit să ajute inclusiv cu căratul pungilor de gunoi.
Ceremonia de absolvire a fost emoționantă, deși s-a desfășurat online
- Te-a prins și pandemia acolo. Cum au fost cursurile online? Dar absolvirea?
În luna februarie, cursurile s-au mutat online, dar profesorii s-au străduit mult ca experiența de învățare să fie la cel mai înalt nivel. Unii dintre ei se filmau cu animalele de companie sau prin casă doar ca să-i întrebe pe studenți dacă sunt bine și dacă reușesc să se descurce cu materialele de studiu și cu situația în general. Și eu, și colegii mei ne-am simțit susținuți în procesul de învățare.
La începutul lui martie, pentru că era clar că criza va fi de lungă durată, toți studenții internaționali din program am decis să ne întoarcem acasă, ceea ce am și făcut. Am continuat însă să studiem, după fusul orar american, ceea ce a însemnat că de multe ori aveam cursuri la ora 1 dimineața.
Ceremonia de absolvire a fost emoționantă, deși s-a desfășurat online. Am stabilit că vom avea toți vin sau șampanie, ca să ciocnim un pahar virtual. Unii aveau și șervețele de hârtie, care s-au dovedit utile, pentru că au fost momente emoționante.
Deși am absolvit, încă particip la două cursuri MIT, care sunt deschise pentru public, ambele legate de pandemie. La unul dintre ele, lecțiile sunt înregistrate: COVID-19, SARS-CoV-2 and the Pandemic. Printre speakeri este și Dr. Anthony Fauci.
- Te-ai întors în România și la PROFM. Acum, la aproape jumătate de an, ce ai schimba în sistemul de învățământ din țară, bazându-te pe ce ai văzut acolo.
Deocamdată, poate cel mai important lucru pe care îl poate face învățământul românesc ar fi să existe. Sunt prea mulți copii și părinți care se plâng că lecțiile online nu se fac. Cred că peste 5-10 sau 15 ani va fi o diferență uriașă între copiii care au învățat pe bune în pandemie și cei care nu. Un risc mare ar fi ca perioada asta să accentueze diferențele între săraci și bogați, între urban și rural.
Mi-a plăcut mult o idee, cred că a lui Mircea Miclea, care vorbea spre faptul că cei mai talentați și mai carismatici profesori din țară ar trebui să înregistreze lecții video măcar la materiile de examen. Iar profesorii din școli să lucreze cu aceste filmulețe și să-i ajute pe copii în rezolvarea cerințelor. Să fie un fel de „seminariști”, cum sunt în facultăți.
Avem tot ce ne trebuie ca să transformăm lecțiile plicticoase în TED Talk-uri. Sunt atât de mulți profesori talentați care pot face asta și probabil că nici bugetul n-ar fi uriaș. Iar un astfel de sistem poate ar ajuta și copiii de la țară să aibă o predare de calitate pentru că, de multe ori, ei fac lecții cu suplinitori.
Cred că fetele ar trebui, încă de mici, să ignore stereotipurile și să facă ce vor ele, fără să se întrebe atât de mult dacă greșesc
- În toată lumea exista campanii de încurajare a femeilor să descopere științele, tehnologia. Cum ți s-a părut că stau lucrurile în SUA? Ce mesaj ai avea pentru o adolescentă din România care nu are curaj să se ducă spre domeniul științelor exacte?
Statistic, România și Bulgaria stau mai bine decât multe țări vest-europene la capitolul femei în STEM (nr. Domeniul care cuprinde Științele, Tehnologie, Ingineria și Matematica), și mai bine și decât SUA. Spre deosebire de țările mai bogate, nouă ne-a lipsit confortul financiar și, de multe ori, pentru ca o familie să poată trăi, un singur salariu nu era suficient, așa că femeile au trebuit să muncească. Joburile tehnice au fost mereu mai bine plătite și situate la oraș, nu la țară, lucru important în special în vremea în care repartițiile se dădeau după medie. (Am scris despre asta aici.)
Faptul că în România sunt ceva mai multe fete în știință și tehnologie nu înseamnă neapărat că cele care fac asta au parte de un drum lin. Multe se plâng că, până și în IT, au salarii mai mici decât colegii lor bărbați sau că au șanse mai mici de promovare.
Cred că fetele ar trebui, încă de mici, să ignore stereotipurile și să facă ce vor ele, fără să se întrebe atât de mult dacă greșesc. Capacitatea de a te împotrivi tendinței și a merge pe drumul tău poate fi un skill.
Dar e important ca și bărbații să fie parte din conversație. Pot alege să nu tacă atunci când aud nedreptăți. Când află, de exemplu, că au colege care câștigă mai puțin decât ei sau care nu au spațiu să vorbească în timpul ședințelor.
Ca să creștem, însă, trebuie să ieșim zilnic din zona de confort
- PROFM are acum un nou slogan, „Open Radio”, iar schimbarea aceasta ne face pe toți să ne gândim la momentele în care ni s-a spus NU și l-am transformat în DE CE NU? Ne poți spune un astfel de moment din viața ta?
Multe momente au fost așa, de la decizia de a mă muta în București la PROFM și până la cea de a pleca în SUA. Când mă gândesc însă la slogan, îmi vin în minte mai mult NU-urile mici, de zi cu zi, pe care avem tendința să le lăsăm așa cum sunt pentru că nu par prea importante. Ca să creștem, însă, trebuie să ieșim zilnic din zona de confort, oricât de dureros ar fi procesul, să renunțăm la conformism și la pasivitate.
