Mădălina Ghenea a reușit din nou să își surprindă fanii cu o apariție de senzație pe străzile din New York. Actrița și modelul originar din Slatina, stabilită de ani buni în Italia, a postat mai multe fotografii în care își etalează silueta perfectă într-o ținută extrem de provocatoare și sofisticată.
Îmbrăcată într-o pereche de pantaloni scurți din denim, un top minuscul și decoltat, care i-a evidențiat bustul generos și abdomenul plat, Mădălina a combinat look-ul provocator cu ciorapi de plasă negri și o pereche de cizme din piele până la genunchi. Ținuta a fost completată de un pardesiu lung din piele neagră, care i-a conferit un aer de „femeie fatală”, și un baston elegant, un accesoriu care i-a adăugat un plus de mister.
Postările actriței au făcut senzație pe rețelele de socializare, iar secțiunea de comentarii a fost luată cu asalt de fani. „Ești superbă!”, „Ești femeia fatală!”, „Cea mai frumoasă româncă”, „Ești ireal de frumoasă”, au fost doar câteva dintre reacțiile admiratorilor.
Nu este prima dată când Mădălina Ghenea atrage toate privirile cu stilul său îndrăzneț și elegant. Vedeta, recunoscută pentru frumusețea sa răpitoare și look-urile impecabile, reușește de fiecare dată să impresioneze prin aparițiile sale sofisticate.
Stabilită în Italia, dar cu o carieră internațională de succes, actrița și modelul a devenit un fashion icon urmărit și apreciat de milioane de fani. Cu fiecare apariție, fie pe covorul roșu, fie pe străzile marilor metropole, Mădălina reușește să creeze adevărate trenduri și să își impună stilul unic.
La ce truc apelează Mădălina Ghenea pentru a se menține în formă
Mădălina Ghenea reușește să arate uimitor în ciuda programului său încărcat. Vedeta are o frumusețe aparte și o siluetă pe care multe femei și-ar dori să o aibă. Recent, românca stabilită în Italia a dezvăluit la ce truc apelează pentru a se menține în formă.
Într-un videoclip postat pe Instagram, acolo unde ţine legătura cu fanii, Mădălina Ghenea a dezvăluit că ţine post intermitent (intermitent fasting-n.r.), ceea ce înseamnă că mănâncă până la o anumită oră, iar apoi face o pauză lungă în care consumă doar apă, de obicei între 12 și 16 ore.