Liviu Varciu s-a comparat cu un ziar tabloid, azi dimineata, la Alarma ProFM!

Liviu Vârciu are o relație de mai bine de cinci ani cu Anda Călin, alături de care are și doi copii. Fostul solist al trupei L.A., care și-a construit o carieră în lumea televiziunii, și iubita lui se află în Maldive. Postările de pe Instagramul acetsora nu au au lipsit, iar șatena a postat câteva imagini în care se vede cu ochiul liber cât de bine arată deși a născut de două ori.
Carmina, fiica de 20 de ani a lui Liviu Vârciu, s-a mutat în București, în propriul apartament, cumpărat de celebrul ei tată, iar acum pare că-și dorește să-i calce pe urme și să intre în lumea televiziunii.
Liviu Vârciu e un tată mândru. Pe când avea doar 21 de ani, acesta și-a ținut în brațe prima fiică. Carmina are acum 20 de ani și s-a mutat în București, după ce până acum a locuit alături de mama ei în Arad. Tânăra s-a înscrie la Facultatea de Jurnalism în Capitală, iar tatăl ei s-a ținut de promisiune și i-a cumpărat un apartament.
Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.
Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.