Selena Gomez (27 ani) spune că nu au fost puțini cei care au blamat-o pe rețelele de socializare, după ce s-a îngrășat din cauza lupusului, și mărturisește că toate aceste atacuri au afectat-o mult.
Artista, care a făcut public diagnosticul în 2015, a declarat: 'Am lupus, am probleme mari cu rinichii si cu hipertensiunea arterială, mă confrunt cu probleme serioase de sănătate, iar de când lupt cu ele am început să observ și problemele legate de body image'.
Selena spune că aceste afecțiuni și medicamentația ce i-a fost prescrisă i-au produs fluctuațiile de greutate.
'În primul rând, se întâmplă din cauza medicamentelor pe care trebuie să le iau pentru tot restul vieții', a explicat ea kilogramele în plus.
'Oamenii au început să mă atace în online pentru că m-am îngrășat. În realitate, acesta este motivul. Greutatea mea fluctuează. Depinde de ceea ce se întâmplă cu starea mea de sănătate. E greu să nu te lași afectat de comentariile răutăcioase', a spus Selena.
Artista face însă tot posibilul să îndepărteze negativitatea din jurul ei.
Selena a suferit un transplant de rinichi în septembrie 2017, din cauza complicațiilor date de lupus.
Rinichiul i-a fost donat de prietena sa Francia Raisa.
'Nu există cuvinte care să descrie multumirile mele pentru frumoasa mea prietenă, Francia Raisa,' a marturisit Gomez. 'Mi-a dat cadoul suprem, s-a sacrificat donându-și unul dintre rinichi mie. Sunt incredibil de binecuvântată. Te iubesc atât de mult', a spus Selena.