Halsey a impresionat zilele trecute la proiecția albumului- film "If I Can't Have Love, I Want Power", ce a avut loc în Los Angeles, prin prisma ținutei inedite purtate la doar cinci săptămâni de la nașterea fiului ei. Evenimentul a marcat, de asemenea, prima apariție pe covorul roșu alături de partenerul și tatăl copilului ei, scenaristul Alev Aydin.
Deși a născut de curând, artista, în vârstă de 26 de ani, și-a păstrat silueta de dinainte de sarcină, fapt pentru care a optat pentru o rochie mini, mulată, ce i-a îmbrățișat talia și i-a evidențiat decolteul generos. Ceea ce a atras, însă, atenția, a fost stilul gotic al ținutei purtate de Halsey.
Îmbrăcată din cap până în picioare în negru, cântăreața a părut cu totul o altă persoană. La acest lucru au contribuit și bijuteria masivă de la gât în formă de cruce, vălul neagru de pe cap, broșa în forma de inimă de pe piept, machiajul strident, cât și mănușile și jartierele negre.
Inedită a fost și coafura artistei. Adeptă a culorilor de păr extravagante și a perucilor de diferite lungimi si forme, Halsey a ales de data aceasta să-și poarte părul în două culori, roșu și negru precum nuanțele machiajului de la ochi.
Spre deosebire de Halsey, iubitul ei, Aydan, a optat pentru o ținută mai simplă, care a păstrat cromatica articolelor vestimentare purtate de partenera sa.
Halsey și Aydin au fost văzuți pentru prima oară împreună în 2019, în timpul unui joc de baschet din Los Angeles.
Înainte de a avea o relație cu tatăl copilului ei, cântăreața a avut o relație cu producătorul Lido, care a ajutat la co-producerea albumului ei de debut Badlands. Interpreta a început mai târziu să se întâlnească cu rapperul G-Eazy, cu care a colaborat la pista Him & I, deși perechea s-a despărțit mai târziu.
Halsey și Aydin și-au dezvoltat relația pe parcusul anului 2020 și și-au făcut tatuaje la fel în timpul unei călătorii în Valea Yucca, California, în iunie. Artista a dezvăluit că era însărcinată într-o postare pe Instagram în ianuarie, iar pe 19 iulie a născut un băiețel.