Cântăreaţa americană Lizzo a fost dată în judecată de trei dintre fostele ei dansatoare pentru "hărţuire", "discriminare" şi "agresiune", potrivit documentelor judiciare consultate marţi de AFP.
Reclamantele Arianna Davis, Crystal Williams şi Noelle Rodriguez o acuză pe cântăreaţa americană de acte de "hărţuire sexuală, religioasă şi rasială, discriminare legată de dizabilităţi, agresiune şi sechestrare, printre altele", au declarat avocaţii lor într-un comunicat.
Arianna Davis şi Crystal Williams "au fost în cele din urmă concediate, în timp ce Noelle Rodriguez şi-a dat demisia din cauza acestui comportament deranjant", se mai arată în comunicat.
Procesul a fost intentat în Los Angeles, California, împotriva cântăreţei Lizzo şi a altor persoane.
Acuzaţiile includ interacţiuni cu alte persoane pe care dansatoarele spun că au fost forţate de Lizzo să le aibă în timpul unui spectacol în cartierul roşu din Amsterdam, potrivit plângerii.
Lidera dansatoarelor artistei, Shirlene Quigley, este acuzată că a făcut frecvent comentarii de natură sexuală şi că a încercat să-şi răspândească credinţa creştină, în special în ceea ce priveşte sexul înainte de căsătorie, "în pofida protestelor".
Dansatoarele susţin că a existat, de asemenea, o dispută de lungă durată cu privire la salariul lor.
Reprezentanţii popstarului american nu au răspuns imediat la o solicitare AFP de a comenta, arată Agerpres.