Bucuresti | 102,8FM ENRIQUE IGLESIAS - TAMO BIEN (NEW PW)

Demi Lovato nu se mai rușinează cu formele sale rubensiune: vedeta s-a filmat în costum de baie

demi-main

Demi Lovato a atras, în ultimul timp, atenția tabloidelor prin povestea sa de viață, expusă în documentarul Dancing With the Devil, și confesiunile oneste despre sexualitatea sa. Iar acum, după ce a declarat s-a luptat ani de zile accepte modul în care arată, Demi se mândrește cu formele voluptoase, pe care a decis nu le mai ascundă.

Cântăreața, în vârstă de 28 de ani, a postat pe rețelele sociale un filmuleţ îmbrăcată într-un costum de baie negru, foarte decupat, care îi scoate în evidență formele perfecte.

Galerie foto

Citeşte şi: Imagini cu impact emoțional. Demi Lovato retrăiește noaptea supradozei care i-a fost aproape fatală, în clipul „Dancing With The Devil”

Documentarul despre viața acesteia, format din patru părți, a avut premiera în martie și include detalii neştiute până acum despre supradoza de droguri, aproape fatală, suferită de Demi Lovato în 2018. Deși a trecut peste evenimentul nefericit, Demi a dezvăluit se învinovățește a supraviețuit, când sunt atâtea persoane care își pierd viață în urma unui astfel de eveniment:

Sunt momente când am simțit vinovăția supraviețuitorului. M-am întrebat „de ce sunt încă aici, de ce alții nu?” Este o provocare. Trebuie să realizez că fiecare zi este o zi pe care altcineva nu o primește."

Galerie foto

Top citite
01 Demi Lovato on social media
Demi Lovato afișează o siluetă foarte subțire, în cea mai recentă postare pe Instagram. Comentariile nu au întârziat să apară
02 thalia (5)
Thalia a pozat ca o divă în vacanță, într-un costum de baie alb cu decolteu adânc. La aproape 54 de ani, face valuri pe internet
03 Hailey Bieber/ Foto: Instagram
Cum arată Hailey Bieber la 8 luni după ce a născut. Fotografia în costum de baie, menită să atragă atenția de la problemele din cuplu
04 Henry Junior Chalhoub și Camila Cabello/ Profimedia
Camila Cabello radiază de când s-a cuplat cu miliardarul Henry Junior Chalhoub. Artista și-a etalat silueta fără inhibiții
05 dua lipa (2)
Dua Lipa și-a etalat forma fizică senzațională, într-un costum de baie minuscul. Selfie în oglindă, cu cercelul din buric la vedere
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
misha pe plaja
Misha, în costum de baie decoltat și imprimat, pe plaja din Palma de Mallorca. Zâmbitoare, s-a bucurat de soare și de peisajele de vis

Misha, cunoscută pentru cariera ei în muzică, în special pentru piesa "Tenerife", în colaborare cu DJ Sava, dar și pentru că a fost soția lui Connect-R, s-a răsfățat recent într-o vacanță la căldură. Frumoasa solistă cu ochi albaștri a ales Palma de Mallorca pentru a se bucura de zile calde la soare și plaje cu nisip fin.

mira (2)
Mira, vacanță în costum de baie de ziua ei: "Ce frumoasă ești așa naturală". A ales Tenerife pentru bronz și peisaje de vis

Mira a împlinit 30 de ani și a sărbătorit așa cum îi place cel mai mult, cu o vacanță. Ziua ei de naștere a fost plină de flori și de cadouri, de o scurtă excursie în Paris și a fost urmată de o escapadă la căldură. Nu a plecat în vreo țară din Asia pentru a sta la plajă, ci a rămas în Europa.

bebe rexha (2)
"Prințesa din Dubai". Bebe Rexha, în costum de baie albastru, dar și în rochie mulată care i-a accentuat formele, în Emiratele Arabe

Bebe Rexha a făcut furori pe rețelele sociale cu câteva poze făcute în Dubai. Într-o rochie care i-a subliniat formele voluptoase și silueta tip clepsidră sau în costum de baie, blonda a stârnit admirație și o mulțime de comentarii pe Instagram.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Linda Evangelista, față în față cu propria traumă, după ce acum 9 ani a fost desfigurată: Încă nu mă pot privi în oglindă. Fac terapie
Linda Evangelista, față în față cu propria traumă, după ce acum 9 ani a fost desfigurată: Încă nu mă pot privi în oglindă. Fac terapie

Linda Evangelista, față în față cu propria traumă, după ce acum 9 ani a fost desfigurată: Încă nu mă pot privi în oglindă. Fac terapie

FILM NOW George Clooney, în direct la tv, după ce internetul l-a criticat fără milă pentru noua lui culoare de păr: „Știu că nu arată bine
George Clooney, în direct la tv, după ce internetul l-a criticat fără milă pentru noua lui culoare de păr: „Știu că nu arată bine"

George Clooney, în direct la tv, după ce internetul l-a criticat fără milă pentru noua lui culoare de păr: „Știu că nu arată bine"

DIGI WORLD Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri
Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri

Ce este memoria falsă. Cum își „inventează” creierul amintiri

DIGI ANIMAL WORLD Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”
Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”

Momentul când o familie din India s-a trezit un leu în bucătărie: „Ne așteptăm să vedem un păianjen în colț, nu o felină”

DIGI LIFE De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
De ce mâncarea are gust diferit când suntem răciți. Ce simte, de fapt, limba
DIGI24 Un stat din SUA a depășit PIB-ul Japoniei și a devenit a patra putere economică mondială
Un stat din SUA a depășit PIB-ul Japoniei și a devenit a patra putere economică mondială
DIGI SPORT Lovitura primită de Dennis Man de la Cristi Chivu!
Lovitura primită de Dennis Man de la Cristi Chivu!
DIGI FM Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a continuat știrile, în ciuda panicii. Video viral
Momentul în care cutremurul de 6,2 grade a lovit Turcia, surprins dintr-un studio tv. Prezentatoarea a continuat știrile, în ciuda panicii. Video viral
UTV Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”
Lidia Buble și Horațiu Nicolau, escapadă de Paște în Caraibe: „În habitatul meu natural”