Nicholas Cage a depus actele pentru căsătorie, sâmbătă, 23 martie, la comitatul Clark din statul Nevada, potrivit Daily Mail. Momentan nu există informaţii în ceea ce priveşte data nunţii, însă licenţa de căsătorie va fi valabilă un an, după ce aceasta va fi aprobată. Nicholas Cage și Erika Koike s-au cunoscut la începutul anului 2018, când actorul lucra la un film în Puerto Rico. Prima lor apariție publică a avut loc în aprilie anul trecut, când au venit împreună la o petrecere.
Nicholas Cage a mai fost căsătorit de trei ori
Nicholas Cage a mai fost căsătorit de trei ori. Prima lui soție a fost Patricia Arquette, Mariajul a durat șase ani, din 1995 până în 2001.
A doua lui soție a fost Lisa Marie Presley, fiica lui Elvis Presley. Cei doi au spus DA în august 2002, dar căsătoria nu a durat decât trei luni. Au depus actele de divorț în noiembrie 2002. Acesta s-a finalizat în 2004. Astfel, divorțul a durat mai mult decât căsătoria lor.
Nicholas Cage mai are un copil din relația cu Christina Fulton
Cea de-a treia soție a lui Nicholas Cage a fost Alice Kim, o fostă chelneriță care a lucrat în restaurantul Kabuki din Los Angeles și în clubul de noapte Le Prive. S-au căsătorit într-o ceremonie privată la o fermă din Nordul Californiei pe 30 iulie 2004. Ei au împreună un băiat, Kal-El, născut în 3 octombrie 2005. În 2016 au divorțat.
Nicholas Cage mai are un fiu din relația cu actrița Christina Fulton. Cei doi s-au cunoscut în 1988, dar s-au despărțit câțiva ani mai târziu. Din relația lor s-a născut în decembrie 1990, Weston Coppola Cage.
Fiul lui Nicholas Cage a fost căsătorit cu o româncă
La rândul lui, Weston este la a treia căsătorie, după ce i-a jurat credinţă veşnică Hilei Aronian în aprilie 2018. Weston a mai fost căsătorit cu Nikki Williams şi cu românca Danielle, alături de care are doi copii, pe Lucian (4 ani) şi pe Sorin (2 ani). Danielle și Weston au fost căsătoriți în perioada 2013-2016, dar au divorțat din cauza dependenţei de alcool a fiului lui Nicolas Cage şi a violenţei domestice.
Danielle a obţinut custodia copiilor, iar Weston a primit din partea judecătorilor interdicția de a se apropia la mai puțin de 100 de metri de casa în care locuiesc fosta soție și copiii săi. El are stabilit clar un program de vizită.
Nicholas Cage le plătește pensia alimentară nepoților săi, Sorin și Lucian