Bucuresti | 102,8FM SIA - FLAMES

Fiica lui Michael Jackson, despre lupta cu depresia: Da, am încercat să mă sinucid de mai multe ori

CASA Of Los Angeles' 2018 Evening To Foster Dreams Gala - Red Carpet
Paris Jackson. CASA Of Los Angeles 2018. Getty Images

Artista în vârstă de 22 de ani a recunoscut că obișnuia să se automutileze pentru că durerea pe care și-o provoca îi distrăgea astfel atenția de la suferința emoțională.

Paris Jackson a povestit că a început să se îngrașe, după ce s-a mutat cu bunica sa, Katherine, după moartea tatălui ei în 2009. Dieta ei s-a schimbat brusc și i s-a permis să consume mai mult zahăr, inclusiv prăjituri și băuturi răcoritoare carbogazoase. Solista trupei Soundflowers a explicat: „Luasem mult în greutate, iar mâncarea devenise dependență ... apoi un văr mi-a spus că sunt grasă. A fost momentul în care mi-am zis că nu mai pot face asta. Și așa am început să mă automutilez, mă tăiam și mă ardeam. Nu m-am gândit niciodată că voi muri din cauza asta, pentru că dețineam mereu controlul și știam cât de adânc să merg”.

„O parte a efectului era eliberarea de dopamină. Mă simțeam bine. Lucruri precum mâncarea, sexul, drogurile, muzica, sportul ... sunt multe care pot produce eliberarea de dopamină. Pentru mine automutilarea era însă unul dintre ele, tatuajele, în plus îmi distrăgeau atenția de la durerea emoțională și mă focusam pe cea  fizică și nevoia de control....Da, am încercat să mă sinucid de mai multe ori”, a mărturisit ea. 

Paris a încercat să se sinucidă prima oară pe când avea 15 ani, în 2013. A fost trimisă apoi la o școală terapeutică în Utah, unde a stat aproape doi ani.

 „Nu mai puteam continua”. Artista spune că nu a avut altă soluție decât să meargă acolo. „Eram minoră. Cei de la Protecția Copilului au anunțat că mă vor lua dacă nu merg acolo”, a explicat Paris .

„Problemele cu care am ajuns acolo s-au rezolvat, însă am plecat cu și mai multe decât acelea”.

Fiica lui Michael a mai dezvăluit că nu-i place medicația pentru depresia „care vine în valuri”, pentru că „amorțește și binele și răul”.

„Nu mai poți râde așa puternic. Nu poți amorți răul fără a amorți și binele”.

Paris este unul dintre cei trei copii ai lui Michael Jackson cu Debbie Rowe. Fratele mai are al lui Paris, Michael Joseph Jackson Jr., are 23 de ani, iar fratele ei mai mic, Prince Michael Jackson II, 18 ani.

Premiere Of Netflix's "The Dirt" - Arrivals

Paris Jackson și Gabriel Glenn, în 2019, în Hollywood, California. Foto: Kevin Winter/Getty Images

Recent, Paris a mărturisit că iubitul ei și colegul de trupă, Gabriel Glenn, a fost cel care a ajutat-o să iasă din carapacea în care s-a închis.

FIICA LUI MICHAEL JACKSON: VOI VEDEȚI UN COPIL CRESCUT ÎN OCHII PUBLICULUI, DAR UITAȚI CĂ SUNT ȘI EU OM

 

 

Top citite
01 EXCLUSIVE: ** PREMIUM RATES APPLY **  Michael Jackson - who died 10 years ago today - poses with his children in this set of incredible and extraordinary family photographs.
Debbie, fosta soție a lui Michael Jackson, de nerecunoscut la nouă ani după ce a învins cancerul. Cum arată mama lui Paris la 66 de ani
02 paris jackson (14)
Paris Jackson, reacție fermă după ce a fost criticată pentru că a purtat o rochie complet transparentă: „Încetați să vă mai panicați!”
03 Paris Jackson/ Profimedia
Paris Jackson, într-o rochie care a lăsat puțin loc imaginației. Cum a apărut fiica lui Michael Jackson la Săptămâna Modei de la Paris
04 Paris Jackson/ Profimedia
Fiica lui Michael Jackson a fost dependentă de heroină. Mesajul lui Paris Jackson la cinci ani de când a renunțat la droguri și alcool
05 Paris Jackson stuns in elegant dress at Amazon MGM Studios x Vanity Fair Party in Los Angeles
Paris Jackson, zeiță la o petrecere înainte de Globurile de Aur. A făcut furori într-o rochie semitransparentă, în Los Angeles
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
paris jackson si iubitul ei (2)
Logodnă surpriză! Paris Jackson a fost cerută de soție. Cine e logodnicul fiicei lui Michael Jackson

Paris Jackson a anunțat că s-a logodit. Model și cântăreață, aceasta și-a luat fanii prin surprindere, mulți neștiind că este într-o relație serioasă.

** PREMIUM EXCLUSIVE **Motown legend Tito Jackson was laid to rest in LA with members of the famous family coming together to celebrate his life.
Copiii lui Michael Jackson au participat la înmormântarea unchiului lor Tito Jackson. Alături de ei s-a aflat și La Toya

Copiii lui Michael Jackson au participat la înmormântarea unchiului lor Tito Jackson, luni, în Glendale, California.

Nina Ricci : Outside Arrivals - Paris Fashion Week – Womenswear Spring/Summer 2025.
A cucerit Parisul cu ochii ei albaștri. Fiica lui Michael Jackson, seducătoare într-o rochie sacou cu spatele gol, la PFW 2024

Paris Jackson a ajuns zilelele acestea în capitala Franței, unde se desfășoară unul dintre cele mai așteptate evenimente fashion ale anului, Săptămâna Modei de la Paris.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor

Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor

FILM NOW Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare
Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare

Cum a sărbătorit Daniel Craig obținerea rolului James Bond: Eram în supermarket, aveam căruciorul plin cu mâncare

DIGI WORLD Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale

Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale

DIGI ANIMAL WORLD Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

DIGI LIFE Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
DIGI SPORT Raphinha și Flick, partea a doua! Imaginile surprinse la Barcelona - Celta fac înconjurul lumii
Raphinha și Flick, partea a doua! Imaginile surprinse la Barcelona - Celta fac înconjurul lumii
DIGI FM Livia Eftimie, fosta soție a lui Bordea, reacție după ce s-a spus că ea și Spike s-au despărțit: „Nu sunt persoană publică!”
Livia Eftimie, fosta soție a lui Bordea, reacție după ce s-a spus că ea și Spike s-au despărțit: „Nu sunt persoană publică!”
UTV Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară