Bucuresti | 102,8FM LEONY - SOMEWHERE IN BETWEEN

Ele sunt femeile din viaţa lui Elon Musk, miliardarul care are Tesla şi SpaceX

elon-musk-ameber-heard-header

Elon Musk este printre cei mai râvniţi miliardari ai lumii, chiar dacă are la activ două divorţuri. Averea lui este estimată la 20 de miliarde de dolari, fiind printre cei mai bogaţi 50 de oameni din lume. 

elon-musk-splash

foto Splash

Viaţa lui sentimentală a fost tumultoasă încă de la început şi continuă să fie, chiar dacă acum este mai discret cu latura intimă. În 2017, chiar s-a vorbit despre câteva întâlniri pe care le-a avut cu Angelina Jolie. Cei doi au spus că sunt doar prieteni. 

Elon Musk şi-a întâlnit prima soţie, pe scriitoarea canadiană Justine Wilson, în timp ce amândoi urmau cursurile la Queen's University din Ontario. S-au căsătorit în anul 2000, dar au divorţat opt ani mai târziu. Primul lor copil, Nevada Alexander Musk, a murit la doar zece săptămâni din cauza SIDS ( sudden infant death syndrome). Au urmat alţi cinci copii pentru care Elon şi Justine au apelat la fertilizarea in vitro. Gemenii născuţi în 2004 şi tripleţii născuţi în 2006. 

După divorţul de Justine în 2008, Elon a cunoscut-o pe actriţa britanică Talulah Riley. În 2010 s-au căsătorit. În 2012, după patru ani de relaţie, din care doi de mariaj, ei au divorţat. Elon a postat următorul mesaj pe Twitter: Au fost patru ani incredibili. Te voi iubi pentru totdeauna. Într-o zi vei face pe cineva foarte fericit.

În 2013, Elon şi Talulah s-au recăsătorit. În decembrie 2014, omul de afaceri a anunţat că divorţează de actriţă, dar şi-a retras cererea câteva luni mai târziu. În 2016, Elon şi Talulah au fost ceva mai hotărâţi în privinţa divorţului care a fost pronunţat la finalul anului. 

elon-musk-amber-heard-splash

foto Splash

În acea perioadă, Elon se întâlnea cu actriţa americană Amber Heard, fosta parteneră a lui Johnny Depp. Cei doi s-au despărţit în 2017, invocând programele haotice din carieră pe care le au fiecare. De atunci, Elon Musk nu a mai apărut în public cu nicio altă iubită. Pe 28 iunie 2018, Elon Musk va împlini 47 de ani.

MAI CITEŞTE: Cum l-a trollat Smiley pe "Starman", manechinul dus în spaţiu de Falcon Heavy

Top citite
01 Mădălina Ghenea
Mădălina Ghenea, irezistibilă într-o ținută cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii au „taxat-o” imediat: „N-ar trebui să-l susții”
02 Taylor Swift
Taylor Swift a intrat în clubul miliardarilor. Averea solistei de 33 de ani a crescut fulminant în acest an
03 kanye west
Kanye West a rămas din nou fără cont de Twitter. Elon Musk l-a taxat pentru instigare la violență
04 2016 Coachella Valley Music And Arts Festival - Weekend 2 - Day 2
Grimes și-a surprins fanii cu un tatuaj unic: „Frumoase cicatrice extraterestre”
05 iubitele lui kanye west
Kanye West, un adevărat Casanova. Ce iubite a avut înainte de Kim Kardashian și cu cine a fost logodit rapperul, aflat acum în proces de divorț
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Heavenly Bodies: Fashion & The Catholic Imagination Costume Institute Gala
Elon Musk și Grimes au schimbat numele copilului lor

Pentru că "X Æ A-12" nu era destul de complicat? Elon Musk și Grimes au schimbat numele fiului lor din "X Æ A-12" în "X Æ A-Xii". Grimes a făcut dezvăluirea duminică pe Instagram.

Grimes si Elon Musk
Grimes a dezvăluit ce înseamnă numele ales pentru copilul ei și al lui Elon Musk

Grimes confirmă că ea și iubitul ei, Elon Musk, și-au numit copilul XÆ A-12. Artista, care a născut luni, a explicat pe Twitter ce înseamnă numele ales pentru băiatul lor. 

Heavenly Bodies: Fashion & The Catholic Imagination Costume Institute Gala
Elon Musk și Grimes au devenit părinți. Primele imagini cu bebelușul

Elon Musk, fondator al companiilor Tesla și SpaceX, a publicat pe Twitter primele imagini cu belelușul său, după ce Grimes a născut un băiat. 'Mama si copilul sunt bine', a scris acesta. 

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor
Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor

Shiloh, de la dorința de a fi băiețel la transformarea într-un stil icon în devenire. Cum s-a schimbat adolescenta de-a lungul anilor

FILM NOW Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație
Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație

Despărțire la Hollywood. Două dintre cele mai în vogă vedete și-au spus adio după doar doi ani de relație

DIGI WORLD Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale

Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar celălalt unele pe bază de ingrediente animale

DIGI ANIMAL WORLD Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

DIGI LIFE Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
DIGI SPORT
"Vă dau cu legea în cap". Gigi Becali a făcut anunțul în direct: "Nu mă enervați în zi de Paște!"
DIGI FM Livia Eftimie, fosta soție a lui Bordea, reacție după ce s-a spus că ea și Spike s-au despărțit: „Nu sunt persoană publică!”
Livia Eftimie, fosta soție a lui Bordea, reacție după ce s-a spus că ea și Spike s-au despărțit: „Nu sunt persoană publică!”
UTV Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară