Bucuresti | 102,8FM LIZA de la 10 cu LIZA SABAU KILLA FONIC - PARFUM DE DAMA (NEW PW)

Delia, o nouă apariție bizară pe rețelele sociale. Imaginile făcute publice pe TikTok au fost văzute de peste 1,7 milioane de persoane

Delia
Delia a renunțat la hainele largi și a făcut furori pe TikTok/ Foto: Instagram

Schimbările dramatice de look o definesc pe Delia, care este una dintre cele mai nonconformiste artiste de la noi din țară. De curând, însă, ea și-a impresionat din nou fanii.

La câteva luni de când a ales să-și vopească părul în două culori, artista a ales să poarte niște extensii lungi, iar apoi și-a prins părul în două cozi. Iar asta nu e tot, întrucât cântăreața și-a dorit ca fanii să știe în ce este încălțată.

@delia

 

♬ sunet original - anime

Citește și: N-ai mai văzut-o așa pe Delia! Solista a îmbrăcat cel mai scurt tricou și a pozat într-o ipostază îndrăzneață

Astfel, fără să stea pe gânduri, ea a mutat camera, artătându-le internauților că poartă crocs, acei saboți pe care unii îi consideră odioși.

”Înainte să ies din casă, vreau să vă arăt în ce sunt încălțată. Ooo, atât. Îi ador.”, a spus ea în cadrul clipului făcut public pe TikTok.

@delia

 

♬ original sound - Delia

Citește și: Delia, ținta glumelor pe Instagram, după o apariție extravagantă: ”Ai reciclat folia de aluminiu de la friptura de miel?”

Cum se menține în formă Delia

Delia a mărturisit, în cadrul unui interviu, că nu se abține de la absolut nimic atunci când îi este poftă, însă nici nu este adepta curelor de slăbire. Ea face, însă, sport frecvent.

”Nu sunt adepta unui regim de slăbire, fac sport zilnic, mănânc tot ce îmi doresc, dar nu în cantități mari, încerc să nu exagerez”, a declarat artista într-un interviu acordat revistei VIVA.

De asemenea, ea a mărturisit că a încercat să țină o dietă o singură dată, însă a renunțat după trei zile.

Citește și:Multă lume le vede rivale, dar care este, de fapt, relația dintre Delia și Andra. Ce-i leagă pe soții lor

Trei zile am reușit să mănânc sănătos. Am încercat regimul ketogenic. Sunt obișnuită full carbohidrați și am simțit așa o nefericire.

M-am luptat cu mine, apoi mi-am revenit, posibil să mai încerc. Tot ce ține de zona culinară mănânc orice, oricând”, a mai mărturisit artista.

Galerie foto

Top citite
01 Delia / Foto: Facebook
Delia încheie anul cu încă o ținută ieșită din comun. Fanii nu au iertat-o nici de data aceasta: „Fără coarne nu se poate”
02 Delia/ Foto: Facebook
Val de reacții după ce Delia s-a îmbrăcat din cap până în picioare în pungi din rafie: „Nouă ne era rușine în studenție”
03 Delia și Răzvan Munteanu/ Foto: Instagram
Cât costă Revelionul de lux în clubul Deliei din Centrul Vechi. Soțul artistei se ocupă de afacerile familiei
04 delia
Delia a spus deschis pe cine votează la alegerile prezidențiale: "Am ajuns să ne raportăm la frică. Nu-mi pui piciorul pe cap"
05 calin georgescu, delia
Delia, revoltată după ce Călin Georgescu a spus că o femeie "nu poate face față" rolului de președinte: Mor, bă! Femeia nu e incubator
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Cher/ Profimedia
Cher, schimbare radicală de look. Artista a fost de nerecunoscut când a apărut cu părul blond

Cher, una dintre cele mai iconice figuri din industria muzicală, și-a șocat fanii cu un look total diferit. La vârsta de 78 de ani, celebra cântăreață a fost de nerecunoscut atunci când a apărut în New York cu părul blond, un look ce a atras toate privirile asupra ei. Schimbare de stil vine în contextul promovării noii sale cărți, „Cher: The Memoir, Part One”, dar și în timp ce artistă pregătește lansarea unui nou album.

Delia, după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare
Delia, reacție acidă după ce Andreea Bănică a fost criticată pentru aparițiile provocatoare: „Mi se stânge carnea pe mine!”

La scurt timp după ce Andreea Bănică a fost ținta comentariilor acide după ce a îmbrăcat o ținută provocatoare, Delia a sărit în apărarea ei.

Delia/ Foto: Facebook
Val de reacții după ce Delia a apărut pe rețelele de socializare într-o altă ținută extravagantă: „Ce este în neregulă cu tine?”

Delia Matache a stârnit din nou controverse pe rețelele de socializare după ce a postat imagini pe contul său de Instagram, în care poartă o ținută extravagantă.

WTFun
andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

DSC08323-2
Ariana, 13 ani, cucerește radioul. „Bitter Sweet”, a intrat în playlistul PROFM!

Prima dată, PROFM: Ariana, adolescenta de 13 ani, a lansat „Bitter Sweet”

Partenerii noștri
PE ROZ Jennifer Lopez, mesaj emoționant dedicat gemenilor ei, care au împlinit 17 ani. Fanii: „Ce repede a zburat timpul”
Jennifer Lopez, mesaj emoționant dedicat gemenilor ei, care au împlinit 17 ani. Fanii: „Ce repede a zburat timpul”

Jennifer Lopez, mesaj emoționant dedicat gemenilor ei, care au împlinit 17 ani. Fanii: „Ce repede a zburat timpul”

FILM NOW Reacția Pamelei Anderson după ratarea nominalizării la Oscar. Fiul actriței rupe tăcerea: „Nu ne-am gândit că va fi posibil așa ceva”
Reacția Pamelei Anderson după ratarea nominalizării la Oscar. Fiul actriței rupe tăcerea: „Nu ne-am gândit că va fi posibil așa ceva”

Reacția Pamelei Anderson după ratarea nominalizării la Oscar. Fiul actriței rupe tăcerea: „Nu ne-am gândit că va fi posibil așa ceva”

DIGI WORLD Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință

Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință

DIGI ANIMAL WORLD Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă: „Vă rog!”
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă: „Vă rog!”

Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă: „Vă rog!”

DIGI LIFE Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului turistic
Insula Santorini, zguduită de 21.500 de seisme, în stare de incertitudine înaintea sezonului turistic
DIGI24 Friedrich Merz dă tonul despre poziționarea Germaniei față de Administrația Trump. Ce a spus despre viitorul NATO
Friedrich Merz dă tonul despre poziționarea Germaniei față de Administrația Trump. Ce a spus despre viitorul NATO
DIGI SPORT FOTO S-a mutat în România și a atras toate privirile la -11 grade pe Arena Națională, la FCSB - Dinamo
FOTO S-a mutat în România și a atras toate privirile la -11 grade pe Arena Națională, la FCSB - Dinamo
DIGI FM Cine este șoferul care a provocat accidentul cumplit din Câmpia Turzii. Diana a murit în brațele soțului și a lăsat în urmă doi copii
Cine este șoferul care a provocat accidentul cumplit din Câmpia Turzii. Diana a murit în brațele soțului și a lăsat în urmă doi copii
UTV Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”