Bucuresti | 102,8FM LIZA de la 10 cu LIZA SABAU ANDIA - INIMI (NEW PW)

Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet: „Ce tânără e!”

fuego
Fuego/ Facebook

Fuego, pe numele lui real Paul Surugiu, a făcut public un mesaj emoționant dedicat mamei lui, care își sărbătorește astăzi ziua de naștere. „O iubesc nespus!”, i-a transmis el public.

La 48 de ani, Fuego nu se teme să-și exprime public sentimentele pentru mama lui, iar mesajul postat pe rețelele sociale a impresionat oameni din toată țara.

„Azi este ziua mamei mele! E sărbătoare în sufletul și în amintirile mele! Mama este liniștea și inocența mea, e cea care a luptat să fiu ce sunt azi, este căldura, forță, simțire și sens pentru mine! Îi doresc sănătate și bucurii multe și o vreau cat mai mult lângă mine! E un om haios și chiar dacă ne mai certăm noi din când în când, după cum e firesc, avem acea legătură de nezdruncinat!

Citește și: Cum a reușit Fuego să slăbească 30 de kilograme în doi ani. La ce a renunțat și care este obiceiul de la care nu se abate dimineața

Pentru mama, eu am fost scop al vieții, lumină și a dat TOTUL ca să mă aducă pe treapta visului, indiferent de sacrificii! Și au fost multe sacrificii la mijloc! O iubesc nespus și îi mulțumesc pentru ca sunt și este, pentru puterea ei, pentru ambiție și pentru ca e acolo, mereu, cu glasul și grija ei, transformate într-un obicei fără de care nici eu, nici ea, nu putem trăi! La mulți ani, MAMA! Te iubesc!”, a scris el în dreptul unei fotografii în care apare lângă brad, alături de mama lui.


Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media



„Să-ți trăiască mama, să fie sănătoasă și să vă bucurați ani mulți unul de celălalt!”, „Mulți ani cu sănătate și bucurii multe pentru mama ta!”, „Ce tânără e mama ta. Să rămână așa, sănătoasă, plină de energie și vitalitate”, au fost câteva dintre mesajele lăsate de prietenii virtuali.

Citește și: În ce investește Fuego banii făcuți în aproape 30 de ani de carieră. Ce spune despre glumele făcute pe seama lui: “Nu admit mârlănia”

Ce spune Fuego despre glumele care se fac pe seama sa

Citește și: Câți bani a scos Dorian Popa din închirierea în regim hotelier a garsonierei lui din București. Prețul pe o noapte e unul piperat

"Împodobește, mamă, bradul", piesa pe care Paul Surugiu o cântă în duet cu Irina Loghin de atâția ani, a devenit și prilej de glume. Despre acest subiect, Fuego a declarat pentru Ciao: "Am învățat să nu mă mai afecteze, să nu pun la suflet și să arăt că sunt cu treapta deasupra multora. Și glumele astea nevinovate cu Crăciunul, în timp, mi-au adus o anumită popularitate. Desigur, dacă au fost făcute asumat, cu bun simț! Nu suport și nu admit mârlănia, proasta creștere, miștoul ieftin făcut doar de dragul de a fi interesant.

Eu nu vreau să fiu unanim aplaudat și-mi convine să existe și public pentru care mai am mult de lucru sau în fața căruia nu am reușit să mă ridic la anumite 'standarde'. Asta nu dă nimănui dreptul în schimb, să arunce cu noroi, să jignească și să facă tot posibilul să minimalizeze munca și dăruirea unui artist, a unui om care apare în fața publicului său, oricare-ar fi acesta".

Galerie foto

Top citite
01 SLIDER ziua profm
Sărbătorim oamenii, nu numărăm anii! Cu Echipa Radio Under 32 | La mulți ani, PROFM!
02 Mira și Fuego, moment viral pe rețelele de socializare/ Foto: Captură video Instagram
Mira și Fuego, moment viral pe rețelele de socializare: „Vis împlinit”. Fanii au reacționat imediat: „Inspirată mișcare!”
03 Mariah Carey/ Profimedia
Cum arată Mariah Carey, în 2025, la 56 de ani. Galerie foto de colecție cu artista de-a lungul timpului
04 Billy Ray Cyrus, mesaj dedicat fiicelor Miley și Noah/ Profimedia
Billy Ray Cyrus, copleșit de emoții: „Plâng în timp ce scriu asta”. Mesajul emoționant dedicat fiicelor Miley și Noah
05 mira (2)
Mira, vacanță în costum de baie de ziua ei: "Ce frumoasă ești așa naturală". A ales Tenerife pentru bronz și peisaje de vis
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
Andreea Bălan
Andreea Bălan, mesaj emoționant de ziua fiicei sale: „O inimă s-a oprit pentru câteva secunde și alta a început să bată”

adda (2)
Adda, strânsă la piept de părinți, cu lacrimi în ochi: "Am plâns în brațele lor". Poze emoționante de la petrecerea de ziua ei

Adda și-a imaginat că altfel va arăta aniversarea ei de 33 de ani. Pregătise un concert mare, dar o răceală serioasă, pentru care ar fi trebuit să facă injecții care interferau cu boala Lyme din cauza căreia a tras mult, i-a pus sănătatea în piuneze. În plus, localul a avut ceva probleme cu ANPC-ul, așa că spectacolul nu era sigur. În schimb, cântăreața a sărbătorit cu cei mai importanți oameni din viața ei. A dat o petrecere la care și-a invitat prietenii, dar și părinții, iar imaginile cu ea în brațele mamei și tatălui ei sunt pur și simplu emoționante.

37th Annual Rock & Roll Hall Of Fame Induction Ceremony - Inside
Eminem, din nou pe scenă după moartea mamei lui. Rapperul nu s-a putut abține să nu cânte o piesă controversată

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”
Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”

Ea e tânăra care a renunțat la jobul de profesoară pentru bodybuilding: „Bărbații se simt intimidați de felul în care arăt”

FILM NOW Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet
Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet

Ce face și cum arată acum Robert Powell, actorul din Iisus din Nazaret. Viața i s-a schimbat complet

DIGI WORLD Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu
Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu

Ce este sindromul inimii frânte și cât de periculos este. O despărțire sau pierderea unei persoane dragi face inima să sufere la propriu

DIGI ANIMAL WORLD Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale
Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

Un animal misterios le dă fiori oamenilor din Colorado: „Ar putea fi un Chupacabra?”. Imaginile sunt virale

DIGI LIFE Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
DIGI SPORT Ion-Alexandru Țiriac n-a mai suportat și i-a transmis public un mesaj brutal:
Ion-Alexandru Țiriac n-a mai suportat și i-a transmis public un mesaj brutal: "Dispari o dată pentru totdeauna!"
DIGI FM Au apărut rezultatele analizelor lui Rareș, tânărul de 20 de găsit mort în apartament. Ce droguri ar fi consumat prietenul lui Vlad Pascu
Au apărut rezultatele analizelor lui Rareș, tânărul de 20 de găsit mort în apartament. Ce droguri ar fi consumat prietenul lui Vlad Pascu
UTV Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară