Bucuresti | 102,8FM CABRON - 2013 - FRUNZELE SI IARBA

Cine e artista cu cele mai multe premii Grammy din istorie

beyonce (17)
Beyonce. Grammy 2025. Profimedia

Gala ediţiei 2025 a Premiilor Grammy a avut loc duminică seara, la Los Angeles, şi o întrebare s-a aflat pe buzele tuturor celor prezenţi la eveniment: „Va fi în sfârşit Beyonce recompensată cu premiul pentru cel mai bun album?”. Răspunsul a fost unul pozitiv, spre încântarea vedetei și a milioanelor de fani ai ei.

Beyonce a câștigat cel mai important Grammy din cariera sa, care îi lipsea din palmares, pentru cel mai bun album al anului, grație materialului său discografic „Cowboy Carter”, ce marchează o incursiune a vedetei pop americane în universul muzicii country.

Queen B nu câştigase până acum „Gramofonul” pentru cel mai bun album al anului sau cea mai bună înregistrare, cele două premii majore. Dar cea de-a 67-a ceremonie a pus capăt acestui paradox. Albumul ei country a fost unul apreciat de critică şi public deopotrivă, iar cu el Beyonce a anunţat un turneu chiar duminică, cu doar câteva ore înainte de ceremonie.

Pentru albumul anului, superstarul în vârstă de 43 de ani a concurat cu marea sa rivală, Taylor Swift („The Tortured Poets Department”), care a câştigat acest premiu de patru ori. De asemenea, la această categorie au mai fost nominalizate discurile „Short n' Sweet” (Sabrina Carpenter), „Brat” (Charli XCX), „Hit Me Hard and Soft” (Billie Eilish), „The Rise and Fall of a Midwest Princess” (Chappell Roan), Andre 3000 („New Blue Sun”) şi Jacob Collier („Djesse Vol. 4”).

LP-ul, în care cântăreaţa originară din Houston îşi explorează rădăcinile texane, i-a adus 11 nominalizări. Ea a câştigat și premiul pentru cel mai bun duet country, pentru piesa „II Most Wanted”, interpretată cu Miley Cyrus.

Grammy 2025. Șapte momente de neuitat de la gală. Cine sunt artiștii care au stârnit ample controverse (FOTO și VIDEO)

Galerie foto

Beyonce este artista cu cele mai multe premii Grammy

Beyonce a intrat în gala de duminică din postura de cel mai premiat artist din toate timpurile. Ea a reuşit să adune de-a lungul carierei sale nu mai puţin de 32 de premii Grammy.

Fosta componentă a trupei Destiny's Child a făcut istorie la premiile Grammy din 2023 când a devenit artista cu cele mai multe trofee din istoria galei.

Dar nu câştigase niciodată trofeul decernat în categoria „cel mai bun album”. Acest fapt a generat o polemică despre lipsa de diversitate, pe care soţul ei, Jay-Z, a realimentat-o atunci când a criticat industria muzicală americană la gala Grammy Awards 2024, pe 5 februarie.

Câștigători premiile Grammy 2025. Kendrick Lamar, cele mai multe trofee, Beyonce a câștigat în premieră la categoria albumul anului

Beyonce a fost victima unor declaraţii rasiste în 2016 după ce a interpretat cântecul country „Daddy Lessons” la gala Country Music Awards din acel an, conform Agerpres.

„Criticile pe care le-am primit atunci când am pătruns în (muzica country) m-au forţat să îmi depăşesc propriile limite”, a scris ea pe Instagram. Acest nou album „este rezultatul provocărilor pe care mi le-am propus şi al timpului pe care mi l-am luat pentru a răsuci şi a amesteca genurile pentru acest disc”, a adăugat Beyonce.

Duminică, Beyonce a câştigat cu LP-ul "Cowboy Carter" și Grammy-ul pentru cel mai bun album country.

S-a declarat „şocată” să primească trofeul la această categorie. „Într-adevăr nu mă aşteptam la acest lucru”, a spus Beyonce după ce a primit trofeul chiar din mâinile rivalei sale, Taylor Swift.

„Vreau să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru că pot încă să fac ceea ce iubesc să fac, după atât de mulţi ani”, a declarat ea.

Picioarele parcă interminabile ale lui Taylor Swift au furat ochii la Grammy 2025. Detaliul îndrăzneț și de efect din ținuta ei roșie

Un român are 21 de premii Grammy

Șerban Ghenea, un inginer de sunet româno-canadian, are 21 de premii Grammy în palmares și 50 de nominalizări. De-a lungul carierei sale extinse, el a mixat pentru unele dintre cele mai cunoscute melodii ale unor artiști legendari, dintr-o gamă largă de genuri muzicale, inclusiv piese de la Michael Jackson, Janet Jackson, Beyonce, Justin Timberlake, Usher, Bjork, Faith Hill, Carrie Underwood și Beck.

În ianuarie 2024, Ghenea mixase peste 225 de single-uri și albume nr.1, inclusiv hituri de la Taylor Swift, Bruno Mars, Kelly Clarkson, Katy Perry, Ke$ha, Britney Spears și Black Eyes Peas.

Anul trecut, Șerban Ghenea a câștigat un Grammy-ul, grație contribuției sale la albumul „Midnights” al lui Taylor Swift. 

Șerban Ghenea s-a născut în București, în 1969. A emigrat cu familia sa în Montreal la vârsta de 7 ani.

Este considerat unul dintre cei mai buni ingineri de sunet din lume.

ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Halle Berry parcă dă timpul înapoi. Chip tânăr, fizic impecabil, tonus de invidiat. Superbă într-un corset decoltat și transparent
Halle Berry parcă dă timpul înapoi. Chip tânăr, fizic impecabil, tonus de invidiat. Superbă într-un corset decoltat și transparent

Halle Berry parcă dă timpul înapoi. Chip tânăr, fizic impecabil, tonus de invidiat. Superbă într-un corset decoltat și transparent

FILM NOW Brigitte Bardot, confesiuni la 90 de ani: „Am un temperament de foc, e greu să fiu doborâtă”. Cum arată o zi din viața ei activă
Brigitte Bardot, confesiuni la 90 de ani: „Am un temperament de foc, e greu să fiu doborâtă”. Cum arată o zi din viața ei activă

Brigitte Bardot, confesiuni la 90 de ani: „Am un temperament de foc, e greu să fiu doborâtă”. Cum arată o zi din viața ei activă

DIGI WORLD Cum pot contribui smartphone-urile la detectarea timpurie a depresiei și anxietății
Cum pot contribui smartphone-urile la detectarea timpurie a depresiei și anxietății

Cum pot contribui smartphone-urile la detectarea timpurie a depresiei și anxietății

DIGI ANIMAL WORLD O pisică pierdută de cinci ani s-a întors la familia ei chiar de Ziua Mamei: „A fost un miracol”
O pisică pierdută de cinci ani s-a întors la familia ei chiar de Ziua Mamei: „A fost un miracol”

O pisică pierdută de cinci ani s-a întors la familia ei chiar de Ziua Mamei: „A fost un miracol”

DIGI LIFE Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără precedent
Criza demografică din Italia s-a accentuat. Populația îmbătrânește, nașterile, la un minim fără precedent
DIGI SPORT Părinții nu vor să mai audă de ea, după ce au aflat cum câștigă 100.000 de euro pe lună, la 19 ani!
Părinții nu vor să mai audă de ea, după ce au aflat cum câștigă 100.000 de euro pe lună, la 19 ani!
DIGI FM O româncă a uimit juriul „Britain's Got Talent”. A primit „cel mai rapid” Golden Buzz
O româncă a uimit juriul „Britain's Got Talent”. A primit „cel mai rapid” Golden Buzz
UTV Romina Gingașu răspunde zvonurilor despre divorțul de Piero Ferrari. „Presiunea în cuplul nostru vine din business”
Romina Gingașu răspunde zvonurilor despre divorțul de Piero Ferrari. „Presiunea în cuplul nostru vine din business”