Bucuresti | 102,8FM VENGER pana la 4 cu VENGER INA WROLDSEN - STRONGEST

Catalogul muzical al lui David Bowie, vândut pentru peste 250 de milioane de dolari

David Bowie
David Bowie, Foto: Getty Images

Chappell Music (WCM) a achiziţionat drepturile de publicare pentru catalogul muzical al lui David Bowie pentru o sumă care, potrivit relatărilor presei, se ridică la câteva sute de milioane de dolari, informează DPA şi PA Media, potrivit Agerpres.

Acordul vizează melodiile celor 26 de albume de studio lansate în timpul vieţii artistului britanic, albumul postum ''Toy'', precum şi cele două albume realizare împreună cu trupa Tin Machine.

Include creaţii muzicale lansate de-a lungul a şase decenii, printre care hituri precum ''Heroes'', ''Changes'', ''Space Oddity'', ''Fame'', ''Let's Dance'' şi ''Rebel Rebel''.

Potrivit Variety, acordul încheiat între WCM, filiala editorială a Warner Music Group, şi administratorul averii lui Bowie valorează peste 250 de milioane de dolari.

Acordul a fost semnat după ce părţile au anunţat anul trecut un parteneriat global care să aducă vastul catalog muzical al regretatului artist, din 1968 până în 2016, sub umbrela companiei.

Întregul catalog muzical al lui Bob Dylan a fost achiziţionat de Universal Music Group în decembrie 2020 contra sumei de 300 de milioane de dolari, potrivit relatărilor din presă, iar artişti precum Mick Fleetwood, Neil Young şi solista trupei Blondie, cântăreaţa Debbie Harry, i-au urmat ulterior exemplul vânzându-şi drepturile de publicare asupra cataloagelor muzicale.

''Noi toţi cei de la Warner Chappell suntem extrem de mândri că administratorii averii lui David Bowie ne-au ales pe noi să fim responsabili pentru unul dintre cele mai inovatoare, influente şi solide cataloage muzicale din istoria muzicii'', a spus Guy Moot, copreşedinte şi director executiv al WCM.

''Nu sunt doar cântece extraordinare, ci repere care au schimbat pentru totdeauna cursul muzicii moderne''.

''Viziunea şi geniul creativ al lui Bowie l-au împins să-şi depăşească limitele, atât în ceea ce priveşte versurile, cât şi muzica - compunând cântece care au contestat convenţiile, au schimbat discursul şi au devenit parte din canonul global al culturii'', a mai spus el.

Bowie, unul dintre cei mai influenţi şi respectaţi muzicieni ai secolului al XX-lea, a murit din cauza unui cancer de ficat pe 10 ianuarie 2016, la două zile după împlinirea vârstei de 69 de ani.

Top citite
01 tina, mick
Tina Turner a fost îndrăgostită de Mick Jagger. Dezvăluirile neașteptate despre solistul de la The Rolling Stones și David Bowie
02 David Bowie auction
Textul hitului „Starman”, scris de mână de David Bowie, vândut la licitaţie pentru o sumă uriașă
03 David Bowie
Un album al lui David Bowie din 2001, nelansat oficial în timpul vieții sale, va fi scos pe piață în luna ianuarie
04 David Bowie
Album David Bowie, la cinci ani de la moartea solistului. Peste 20 de piese se lansează la sfârșitul lunii mai
05 lady-gaga-instagram
Lady Gaga a intrat în noul an cu noi tatuaje! Printre ele se află şi chipul lui David Bowie
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
tracklist-ul-unui-nou-album-tribut-david-bowie
Tracklist-ul unui nou album tribut DAVID BOWIE!

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Meghan Markle spulberă zvonurile despre divorțul de prințul Harry. Un singur cuvânt care a pus capăt speculațiilor
Meghan Markle spulberă zvonurile despre divorțul de prințul Harry. Un singur cuvânt care a pus capăt speculațiilor

Meghan Markle spulberă zvonurile despre divorțul de prințul Harry. Un singur cuvânt care a pus capăt speculațiilor

FILM NOW Nuntă surpriză la Hollywood. Justin Theroux, fostul soț al lui Jennifer Aniston, s-a căsătorit cu o actriță din „The Gilded Age”
Nuntă surpriză la Hollywood. Justin Theroux, fostul soț al lui Jennifer Aniston, s-a căsătorit cu o actriță din „The Gilded Age”

Nuntă surpriză la Hollywood. Justin Theroux, fostul soț al lui Jennifer Aniston, s-a căsătorit cu o actriță din „The Gilded Age”

DIGI WORLD Ce fel de cafea poți bea dacă ai arsuri la stomac sau reflux gastroesofagian
Ce fel de cafea poți bea dacă ai arsuri la stomac sau reflux gastroesofagian

Ce fel de cafea poți bea dacă ai arsuri la stomac sau reflux gastroesofagian

DIGI ANIMAL WORLD Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de fapt, pasărea prădătoare
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de fapt, pasărea prădătoare

Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de fapt, pasărea prădătoare

DIGI LIFE Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează femeile. De ce se îngrașă ei mai mult după ce s-au căsătorit
Căsnicia triplează riscul de obezitate la bărbaţi, dar nu afectează femeile. De ce se îngrașă ei mai mult după ce s-au căsătorit
DIGI SPORT S-au împăcat! Shakira, surpriză de proporții la 48 de ani
S-au împăcat! Shakira, surpriză de proporții la 48 de ani
DIGI FM De la mărimea 7XL la S. Ea e femeia care a dat jos aproape 200 de kilograme și s-a transformat incredibil de tare
De la mărimea 7XL la S. Ea e femeia care a dat jos aproape 200 de kilograme și s-a transformat incredibil de tare
UTV Tandrețe în sălbăticie. Imagini rare cu o mamă vulpe și puii săi
Tandrețe în sălbăticie. Imagini rare cu o mamă vulpe și puii săi