Britney Spears, celebra cântăreață în vârstă de 43 de ani, a vorbit despre mariajul scurt pe care l-a avut cu Sam Asghari.
Artista a distribuit un videoclip surprins în timpul căsniciei cu actorul, în cadrul căruia cei doi apar dansând și râzând, iar în dreptul acestuia a vorbit despre relația care nu a fost „numai lapte și miere”.
„Momentul acela când el mă ridica de jos!”, și-a început ea mesajul, continuând: „Privind înapoi este greu, dar este crucial. Cred că sunt prea sensibilă în majoritatea situațiilor”.
Artista în vârstă de 42 de ani a vorbit și despre complexitatea relațiilor, explicând că multe trec prin „întorsături ciudate”.
„Vorbesc despre trecutul meu pentru că vreau să mă protejez de greșelile pe care le-am făcut”, a mai spus artista, explicând că învață în permanență să nu se închidă în ea atunci când trece prin momente dificile.
„Îmi lipsește să fiu vulnerabilă și deschisă cu oamenii. Dacă mă cunoști, știi cum iubesc eu. Iubesc atât de mult că uneori este rușinos, dar voi iubi pentru toată viața. Este o trăsătură pe care vreau să o păstrez, însă nu este totul numai lapte și miere, așa cum se spune”, a mai scris artista, potrivit Page Six.
Confrom sursei citate, artista a șters videoclipul la doar o oră după ce l-a postat.
Britney Spears și Sam Asghari s-au despărțit după 14 luni de căsnicie
Britney Spears şi soţul ei, Sam Asghari, s-au despărţit după 14 luni de căsnicie, iar Variety a aflat că vedeta pop este reprezentată de o echipă importantă de avocaţi de la Hollywood pentru divorţ.
Spears a angajat-o pe avocata de top a vedetelor în materie de divorţuri, Laura Wasser, şi va continua să lucreze cu influentul avocat Mathew Rosengart, un fost procuror federal care a ajutat-o să se elibereze de tutelă, scrie Variety.
Mai mult de atât, potrivit Daily Mail, Sam Asghari a fost cel care a depus actele de divorț, citând „diferențe ireconciliabile”. Totodată, el a indicat data separării ca fiind 28 iulie 2023, potrivit TMZ.
Conform documentelor depuse în instanță, Asghari pretinde să fie recompensat financiar pentru timpul petrecut ca partener al artistei și, în plus, își dorește ca aceasta să acopere și costurile de judecată.
O sursă apropiată acestora a dezvăluit, însă, că Asghari o amenință pe Britney Spears că va face publice detalii despre relația lor, în cazul în care nu va fi de acord cu modificarea contractului prenupțial.