Bucuresti | 102,8FM VENGER pana la 4 cu VENGER MIRA - TOATA LUMEA DANSEAZA (NEW PW)

Imaginile cu modele modificate în Photoshop vor fi interzise prin lege

rihanna-photoshop

Publicaţiile de modă şi nu numai folosesc foarte des Photoshop-ul pentru a retuşa imaginile şi formele modelelor care apar pe copertă. Orice publicare a unei imagini comerciale digitale editate sau aerografiate, care nu este clar marcată ca "fotografie retuşată", poate fi pedepsită cu amendă de cel puțin 37.500 de euro sau 30% din costul creării reclamei.

Top celebrităţi care au apelat la Photoshop pentru a ajunge pe copertele revistelor

Asta prevede noua lege care a intrat în vigoare în Franţa. Potrivit studiilor, în Franţa peste 600.000 de oameni suferă de anorexie. Autoritățile speră că noul avertisment "Photoshop" va descuraja subtilitatea extremă nesănătoasă în rândul oamenilor care încearcă să emuleze formele nerealiste ale corpului care au fost falsificate cu un program de calculator.

Getty Images, agenție foto specializată atât în conținut editorial, cât și în fotografii stock, a publicat un comunicat prin care a anunțat că nu va mai găzdui imagini cu modele ale căror forme corporale au fost alterate digital pentru a fi mai mici sau mai mari.

Mai mult, autorităţile din Franţa le solicită modelelor să ateste cu un certificat medical că nu sunt prea slabe și că indicele de masă corporală este sănătos. Franța nu este prima țară care introduce astfel de reguli. Israelul a făcut acelaşi lucru.

MAI CITEŞTE: Un specialist în Photoshop îți arată cât de tare poți fi mințit pe rețelele de socializare

Top citite
01 Lidia Buble/ Foto: Instagram
Câți bani a scos din buzunar Lidia Buble pentru o pizza, într-o stațiune din Franța: „Mi s-a părut extraordinar de mult”
02 Elton John Farewell Yellow Brick Road Tour - New Orleans, LA
Elton John a petrecut o noapte la spital după ce a alunecat în vila sa din Franţa
03 Loredana Groza
Loredana Groza, imaginea care a stârnit comentarii printre fani: ”Un Photosop nereușit!” Cum arăta artista în 2014
04 Loredana Groza arată ca o puștoaică la 51 de ani
Loredana Groza, imaginile care au stârnit controverse printre fani: ”Cine-i fătuca asta!” Artista, acuzată că și-a editat pozele
05 anda adam
Anda Adam, criticată după ce a apărut pe pârtie cu salopeta descheiată și decolteul la vedere: "În 2023 nu mai merge cu poze din astea"
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
loredana groza
Pozele în care Loredana Groza arată ca de 25 de ani, motiv de controverse. Fanii o acuză că a abuzat de programele de editare

Noile poze postate de Loredana Groza pe Facebook i-au determinat pe fani, dar și pe critici să ia cu asalt rubrica de comentarii. Motivul? Felul în care arată artista de 52 de ani, ce pare mai degrabă o tânără de 25.

gina pistol
O fotografie cu Gina Pistol a împărțit fanii de pe internet în două tabere: ”Prea mult Photoshop!” Cât de frumoasă e iubita lui Smiley

A trecut mai bine de un an de zile de când a devenit mamă pentru prima dată, iar acum, la mai bine de șase luni de când a dezvăluit că a început procesul pentru a reveni la formele de dinainte de a rămâne însărcinată, Gina Pistol este din nou în centrul atenției.

madonna
Cum arată, de fapt, Madonna fără Photoshop sau filtrele de pe Instagram. Cântăreața este de nerecunoscut

Madonna, celebra cântăreață în vârstă de 63 de ani, a fost în centrul atenției la sfârșitul săptămânii trecute, când a fost fotografiată alături de fiul ei, Rocco Ritchie. Diva și-a uimit fanii, însă, întrucât imaginile surprinse de paparazzi arată o altă Madonna, total diferită de ce ilustrează imaginile de pe Instagram.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Monica Gabor și Irina Columbeanu, elegante și stilate la un eveniment important din viața puștoaicei. Ce reușită a bifat în SUA
Monica Gabor și Irina Columbeanu, elegante și stilate la un eveniment important din viața puștoaicei. Ce reușită a bifat în SUA

Monica Gabor și Irina Columbeanu, elegante și stilate la un eveniment important din viața puștoaicei. Ce reușită a bifat în SUA

FILM NOW Cate Blanchett vrea să renunțe la actorie, după 30 de ani de carieră: Familia mea dă ochii peste cap când spun asta, dar vorbesc serios
Cate Blanchett vrea să renunțe la actorie, după 30 de ani de carieră: Familia mea dă ochii peste cap când spun asta, dar vorbesc serios

Cate Blanchett vrea să renunțe la actorie, după 30 de ani de carieră: Familia mea dă ochii peste cap când spun asta, dar vorbesc serios

DIGI WORLD Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde” Iepurașul de Paște
Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde” Iepurașul de Paște

Crezi că rezolvi acest puzzle în 30 de secunde? Doar persoanele cu minți agere pot vedea unde se „ascunde” Iepurașul de Paște

DIGI ANIMAL WORLD Un curcan a făcut haos într-un supermarket. Momentul când un polițist se luptă să-l prindă a devenit viral
Un curcan a făcut haos într-un supermarket. Momentul când un polițist se luptă să-l prindă a devenit viral

Un curcan a făcut haos într-un supermarket. Momentul când un polițist se luptă să-l prindă a devenit viral

DIGI LIFE Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
DIGI SPORT ”Nu” categoric, la câteva ore după moartea lui Aaron Boupendza! Reacție dură în China
”Nu” categoric, la câteva ore după moartea lui Aaron Boupendza! Reacție dură în China
DIGI FM Andreea Marin are emoții pentru fiica ei: “Învață foarte mult, urmează Bacalaureatul”. Violeta pleacă apoi la facultate în SUA
Andreea Marin are emoții pentru fiica ei: “Învață foarte mult, urmează Bacalaureatul”. Violeta pleacă apoi la facultate în SUA
UTV Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară
Sofía Vergara, apariție incendiară în bikini la piscină. Actrița în vârstă de 52 de ani e pregătită pentru vară