Bucuresti | 102,8FM SEAN PAUL - LET IT TALK (NEW PW)

Ea este cea care i-ar fi oferit droguri lui Demi Lovato. Ce declaraţie a făcut dansatoarea cântăreţei

dani-vitale-demi-lovato-instagram-header

Oricum, Demi Lovato nu ar fi ajuns acasă, ea urmează să fie mutată într-o clinică de dezintoxicare. În acest timp continuă investigaţia în cazul cântăreţei. S-ar fi aflat cine i-a făcut rost de droguri lui Demi, iar această persoană este una dintre dansatoarele sale, Dani Vitale.

Mai mult, Dani este acuzată de apropiaţii lui Demi că a readus drogurile în viaţa ei, după ce cântăreaţa reuşise să stea departe de substanţele interzise o perioadă mai lungă de timp. Dani Vitale spune că este aproape de Demi Lovato în această perioadă şi că prioritatea este ca aceasta să se facă bine cât mai curând. "Îmi pasă de Demi la fel de mult ca și vouă. Nu am spus nimic despre asta până acum pentru că recuperarea ei este cea mai importantă. Nu am fost cu Demi când s-a întâmplat incidentul, dar sunt cu ea acum și voi continua să fiu". Aşa şi-a început Dani Vitale mesajul pe contul de Twitter.  

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Demi Lovato se luptă de ani cu dependenţa de droguri şi consumul de alcool. A reuşit să treacă peste aceste probleme, dar recent a lansat piesa "Sober" în care spune că a revenit la vechile obiceiuri.

Săptămâna trecută Demi Lovato a fost găsită inconştientă în propria locuinţă. Apropiaţii ei au sunat la urgenţe, iar artista a ajuns la timp la spital, unde medicii i-au salvat viaţa. Ea a ajuns în această stare în urma unei supradoze.

A fost făcută publică înregistrarea apelului de urgenţă făcut în cazul lui Demi Lovato | AUDIO

Top citite
01 Justin Bieber/ Profimedia
Justin Bieber, prins în mijlocul unui scandal! Reprezentantul artistului rupe tăcerea despre consumul de droguri: „E sănătos”
02 Shakira/ Profimedia
Shakira, prima apariție după ce a fost internată de urgență în spital. Artista a fost surprinsă părăsind un hotel din Peru
03 Shakira/ Profimedia
Shakira a ajuns la spital din cauza unor „probleme abdominale”. Artista și-a anulat concertul din Peru: „Nu sunt în stare bună”
04 Celebrity Selfies
Fanii, încântați să o vadă din nou zâmbind. Demi Lovato, fericită în brațele logodnicului ei. „Strălucești!”
05 demi lovato
Demi Lovato, despre gustul dulce-amărui al faimei: "A fost tot ce mi-am dorit, dar m-am simțit mizerabil"
ProFM
Theo Rose ProFM
Exclusiv! Theo Rose, în lacrimi: ,,E prima oara când vorbesc despre fostul iubit”
Pe aceeași temă
*EXCLUSIVE* Demi Lovato celebrates birthday with fiancé over breakfast in Studio City
Demi Lovato, la 32 de ani. Și-a serbat ziua de naștere alături de logodnic și prieteni. Ce promisiune și-a făcut

Demi Lovato a împlinit 32 de ani pe 20 august și a sărbătorit împreună cu logodnicul ei, Jutes, și cu câțiva prieteni, în California.

Machine Gun Kelly și fiica lui Casie Colson Baker/ Profimedia
Cine l-a convins pe Machine Gun Kelly să renunțe la droguri. Artistul a spus tot: „Mi-a frânt inima”

Machine Gun Kelly a făcut o mărturisire emoționantă despre momentul care l-a determinat să renunțe la droguri. Artistul, al cărui nume real este Colson Baker, a dezvăluit că fiica sa, Casie, în vârstă de 15 ani, a fost cea care l-a confruntat și l-a convins să facă schimbarea radicală în viața sa.

Demi Lovato stuns at Vogue dinner party with chic black and white outfit and Hello Kitty flower
Demi Lovato, imaginea eleganței la o cină Vogue. Artista, mai înfloritoare ca oricând la 6 ani de la supradoza care aproape a ucis-o

Demi Lovato a arătat spectaculos la un eveniment organizat în New York de celebra revistă Vogue, la care a participat alături de Vera Wang și Michelle Williams.

WTFun
A7903089
Muzică, energie și super distracție la PROFM SuperGirl 2025!

Surprize, energie și super distracție! Asta a însemnat ediția PROFM SuperGirl de anul acesta.

andra si catalin maruta
Erau Andra și Cătălin Măruță iubiți când el a apărut în clipul piesei "Băieții și fetele"? "Culmea e că a venit cu o domnișoară"

Andra și Cătălin Măruță sunt împreună de 19 ani și la vară sărbătoresc 17 ani de când s-au căsătorit. Formează unul dintre cele mai sudate cupluri din showbizul autohton și au doi copii pe care-i iubesc mai presus de orice și de care sunt tare mândri.

780 x 440px_vizual Audiențe
Peste 2 milioane de ascultători aleg zilnic frecvențele radio Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM

Trustul media al Grupului DIGI, care are în componență stațiile Digi FM, PRO FM, Dance FM și Digi24 FM, a continuat să atragă un public numeros și în ultimele luni ale anului 2024. Conform studiului realizat de Mercury Research și Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) în intervalul 2 septembrie - 15 decembrie 2024, posturile au ajuns zilnic la 2.096.300 de ascultători la nivel național, ceea ce reflectă o creștere de 27,82% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Partenerii noștri
PE ROZ Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat: „Nu mă pot opri”
Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat: „Nu mă pot opri”

Povestea unei femei care și-a înșelat fiecare partener – inclusiv logodnicul – cu același bărbat: „Nu mă pot opri”

FILM NOW Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când ea a intentat divorț. Acum o lună și-a retras cererea
Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când ea a intentat divorț. Acum o lună și-a retras cererea

Ce se întâmplă cu relația dintre Eric Dane și soția lui, la 7 ani de când ea a intentat divorț. Acum o lună și-a retras cererea

DIGI WORLD A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat mușchii și a dus la probleme cu rinichii
A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat mușchii și a dus la probleme cu rinichii

A vrut să facă 2.000 de genuflexiuni fără oprire și a ajuns la spital. Afecțiunea rară care i-a afectat mușchii și a dus la probleme cu rinichii

DIGI ANIMAL WORLD Moment când un schior da nas în nas cu un urs. Vacanța din Colorado, la un pas să se transforme în tragedie
Moment când un schior da nas în nas cu un urs. Vacanța din Colorado, la un pas să se transforme în tragedie

Moment când un schior da nas în nas cu un urs. Vacanța din Colorado, la un pas să se transforme în tragedie

DIGI LIFE Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
Japonia a realizat prima gară la o imprimantă 3D. Într-o săptămână a fost construită și în câteva ore a fost asamblată
DIGI24 Momentul în care 60 de balene ucigașe se unesc pentru a ataca cea mai mare creatură de pe planetă
Momentul în care 60 de balene ucigașe se unesc pentru a ataca cea mai mare creatură de pe planetă
DIGI SPORT De la Cupa Mondială la spălat WC-uri! Ei sunt milionarii din fotbal care au ajuns
De la Cupa Mondială la spălat WC-uri! Ei sunt milionarii din fotbal care au ajuns "săraci lipit pământului"
DIGI FM Minunea șahului mondial vine din Franța și are origini românești: Luca Protopopescu, 9 ani.
Minunea șahului mondial vine din Franța și are origini românești: Luca Protopopescu, 9 ani.
UTV Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”